Boris Johnson a fost desemnat oficial prim-ministru de către Regina Elisabeta a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boris Johnson şi-a preluat mandatul de prim-ministru, miercuri, după o audienţă cu Regina Elisabeta, un moment care a plaqsat un susţinător vehement al Brexitului în fruntea procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru prima dată după referendumul din 2016, notează Reuters.

Johnson ajunge la Downing Street într-unul dintre cele mai delicate momente din istoria postbelică a Marii Britanii – Regatul fiind divizat în ceea ce priveşte divorţul său de Uniunea Europeană şi slăbit de cei trei ani de criză politică de la referendum încoace.

Regina Elisabeta l-a însărcinat pe Johnson cu formarea unei administraţii. Titlul său oficial este acum „Prim-ministru şi prim-lord al Trezoreriei”.

În primul său discurs în calitate de premier, Johnson a subliniat că Brexitul va avea loc cel târziu la data de 31 octombrie 2019 şi că Marea Britanie îşi doreşte un nou acord de divorţ. Johnson a menţionat că va încerca să forţeze Bruxellesul să renegocieze, însă este pregătit şi pentru un Brexit fără acord. 

„Poporul britanic s-a săturat să aştepte şi a venit vremea să acţionăm, să avem o conducere puternică. Slujba mea este să vă servesc pe voi”, a afirmat Johnson.

Noul premier britanic a declarat: „Este clar că există pesimişti atât acasă, cât şi afară, care cred că, după trei ani de indecizie, această ţară a devenit prizoniera unor argumente din 2016 şi că nu suntem capabili, în această casă a democraţiei, să onorăm un mandat democratic. Aşa că transmit astăzi poporului britanic că acei critici greşesc – cei care se îndoiesc, fataliştii, vor greşi din nou”.

Primul discurs al lui Boris Johnson în calitate de prim-ministru al Marii Britanii

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite