Belarus. Lukaşenko pretinde că KGB-ul a dejucat o tentativă de lovitură de stat plănuită de americani

Belarus. Lukaşenko pretinde că KGB-ul a dejucat o tentativă de lovitură de stat plănuită de americani

Aleksandr Lukasenko pretinde că a dejucat o tentativă de lovitură de stat şi de asasinat plănuită de SUA FOTO EPA-EFE

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că a dejucat o tentativă de lovitură de stat şi de asasinat care i-ar fi vizat pe el şi pe familia sa şi ar fi fost plănuită de Statele Unite. Doi cetăţeni belaruşi au fost arestaţi la Moscova, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

KGB-ul din Belarus a anunţat vineri seară că a destructurat, printr-o operaţiune specială, un “grup organizat de orientare teroristă”, care plănuia “eliminarea fizică a preşedintelui şi familiei sale” şi “organizarea unei revolte armate în scopul preluării puterii prin mijloace violente”.
 
Lukaşenko a declarat că doi cetăţeni belaruşi au fost arestaţi la Moscova de către FSB: politologul Aleksandr Feduta şi avocatul Iuri Zenkovici, care are şi cetăţenie americană.
 
“Am reţinut grupul. Ei ne-au arătat cum au plănuit totul. Apoi, am descoperit activitatea unor servicii de informaţii în mod clar din străinătate, probabil CIA, FBI”, a precizat Lukaşenko.
 
Nici Rusia şi nici SUA nu au comentat afirmaţiile preşedintelui belarus.
 
Aleksandr Lukaşenko se află la conducerea Belarusului din 1994 şi de mai multe luni este ţinta unor proteste masive, prin care se contestă realegerea sa la preşedinţie, considerată frauduloasă. Zeci de mii de oameni au protestat de numeroase ori pe străzile din Minsk şi din alte oraşe, manifestaţii a căror amploare s-a micşorat progresiv, după ce poliţia a intervenit în forţă pentru a le reprima. Majoritatea oamenilor importanţi din opoziţie au fost încarceraţi sau se află în exil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările