Alegeri în Georgia: Salome Zurabişvili a câştigat. Opoziţia acuză fraude. În campanie, Guvernul a şters datorii bancare a sute de mii de georgieni

Alegeri în Georgia: Salome Zurabişvili a câştigat. Opoziţia acuză fraude. În campanie, Guvernul a şters datorii bancare a sute de mii de georgieni

Fosta ambasadoare franceză Salome Zurabişvili, susţinută de partidul la putere Visul georgian, îl devansează detaşat pe contracandidatul său în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Georgia, potrivit rezultatelor aproape definitive. Săptămâna trecută, Guvernul a şters datoriile bancare a 600.000 de georgieni.

 Fosta diplomată franceză a adunat 59,61% din sufragii, faţă de 40,39% din voturi candidatul opoziţiei, Grigol Vaşadze, indică rezultatele de după numărarea buletinelor din 98,41% din birourile de vot, potrivit Comisiei electorale centrale, scrie Agerpres.
 
Participarea la vot a fost de 56,23% la momentul închiderii votării, miercuri, la ora locală 20.00 (16.00 GMT).
 
Victoria lui Salome Zurabişvili, care nu mai poate fi pusă sub semnul îndoielii, este contestată de opoziţie.
 
Imediat după publicarea sondajelor la ieşirea de la urne, fostul preşedinte în prezent în exil Mihail Saakaşvili a denunţat "o fraudă electorală masivă", într-un comunicat difuzat de canalul de televiziune Rustavi-2 TV. "Le cer georgienilor să ne apere libertatea, democraţia şi legea. Vă cer să organizaţi adunări paşnice pentru a cere alegeri legislative anticipate", a adăugat el.
 
Este vorba despre ultimul scrutin prezidenţial prin vot direct în fosta republică sovietică din Caucaz, înainte de a se trece la un regim parlamentar. Chiar dacă postul de preşedinte a devenit în mare parte simbolic după aceste schimbări constituţionale, votul este un test pentru partidul la putere.
 
Scrutinul prefigurează o confruntare în alegerile din 2020 între Visul georgian, care a preluat timona ţării în 2012, şi Mişcarea naţională unită înfiinţată de Mihail Saakaşvili.
 
În primul tur din 28 octombrie, Salome Zurabişvili nu a reuşit să obţină peste 50% din voturi în primul tur, un scor electoral perceput drept o dezavuare a Visului georgian fondat de miliardarul Bidzina Ivanişvili.
 
Fosta diplomată franceză Salome Zurabişvili, de 66 de ani, a terminat cot la cot în primul tur (38,64%) cu Grigol Vaşadze (37,73%).
 
Franţa, prin intermediul Ministerului său de Externe, i-a transmis învingătoarei "cele mai sincere felicitări".
 
"Noua preşedintă va putea conta pe determinarea noastră de a continua să acţionăm în favoarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei în cadrul frontierelor internaţional recunoscute", precizează comunicatul.
 
Diplomat de carieră şi ministru de externe sub Mihail Saakaşvili între 2008 şi 2012, Vaşadze a criticat "regimul oligarhic" instituit de fostul premier Bidzina Ivanişvili, în contextul în care guvernul nu a reuşit să reducă sărăcia.
 
 
Cel mai bogat om din ţară, Bidzina Ivanişvili s-a retras oficial din viaţa politică în 2013, după un an în fruntea guvernului, dar el este considerat în continuare adevăratul conducător al ţării.
 
"Visul georgian are de ales între rău şi mai rău: ar fi rău pentru ei să câştige opoziţia, dar şi mai rău dacă vor trebui să facă faţă consecinţelor politice ale fraudelor electorale", a declarat Grigol Vaşadze la Rustavi-2 TV.
 
Datorii bancare a 600.000 cetăţeni, şterse de Guvern
 
Guvernul din Georgia a decis să anuleze datoriile bancare ale peste 600.000 de cetăţeni din această ţară care se aflau pe ''lista neagră'' a rău-platnicilor, a anunţat luni premierul Mamuka Bakhtadze într-o conferinţă de presă, informa EFE.
 
Potrivit lui Bakhtadze, datoria cetăţenilor georgieni la bănci, organizaţii de creditare sau alte instituţii financiare se ridică la circa 1,5 miliarde de laris (aproximativ 566 de milioane de dolari).
 
''Datoriile a circa 600.000 dintre cetăţenii noştri vor fi acoperite în totalitate de fundaţia caritabilă 'Kartu', care a cumpărat aceste datorii'', a confirmat ministrul de finanţe georgian, Ivane Machavariani. ''Poporul nostru va întâmpina Anul Nou fără datorii, poporul nostru va scăpa de povara cea mai grea'', a subliniat Bakhtadze, care a menţionat că datoriile reprezintă unul dintre principalele motive de sărăcie în rândul populaţiei Georgiei, ţară cu 3,7 milioane de locuitori.
 
Premierul georgian consideră că anularea datoriilor va permite sutelor de mii de cetăţeni ''să rupă cătuşele şi să ajungă să desfăşoare din nou o activitate economică la scară largă''. Bakhtadze a mulţumit băncilor şi altor instituţii financiare care au participat la negocierile cu guvernul pentru a atinge acest obiectiv şi a salutat îndeosebi implicarea fundaţiei caritabile 'Kartu'.
 
Fundaţia 'Kartu' este proprietatea multimilionarului Bidzina Ivanişvili, fost premier al Georgiei şi preşedinte al partidului de guvernământ, Visul Georgian. Ivanişvili este cel mai bogat om din Georgia, iar revista Forbes îi estimează averea la circa 4,6 miliarde de dolari.
 
Opoziţia a declarat că iniţiativa guvernului are legătură cu al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Georgia, care se va desfăşura la 28 noiembrie şi în care se vor înfrunta doi foşti miniştri de externe: Salomé Zurabişvili, susţinută de partidul de guvernământ, şi Grigol Vaşadze, din partea partidului Mişcarea Naţională Unită, al fostului preşedinte Mihail Saakaşvili.
 
''Iniţiativa reducerii datoriilor aparţine opoziţiei. Ca acest lucru să se realizeze, candidatul nostru trebuie să câştige. Dimpotrivă, partidul de guvernământ nu va respecta această promisiune'', a declarat Vaşadze.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: