Şi totuşi, Boris Johnson a ratat ieşirea din UE la 31 octombrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

19 octombrie, ora 11, ora Marii Britanii, Boris Johnson a ratat Brexitul. Cel puţin potrivit legii Brexit votate la începutul lunii, înaintea suspendării Parlamentului, care nota obligativitatea premierului de a cere Uniunii Europene o prelungire cu cel puţin 3 luni a termenului.

Excentricul premier britanic, care a anunţat anterior că mai bine zace mort într-un şanţ decât să ceară amânarea Brexitului, a făcut o nouă nefăcută, recurgând la o chichiţă avocăţească, respectiv a trimis nu una, ci două scrisori ale sale şi o scrisoare de însoţire din partea ambasadorului britanic la UE. Cea obligatorie potrivit legii nu e semnată, cea a sa personală cere să nu se amâne Brexitul – contrar legii adoptate de Parlament – şi cea de însoţire menţionează diferenţa dintre scrisoarea prevăzută de lege, care este „a Parlamentului”, spre deosebire de cea de a doua, care e o scrisoare personală a lui Boris Johnson către liderii europeni.

Parlamentul îl pune pe jăratec pe Johnson pentru sfidarea sa

Boris Johnson a pierdut deja votul relevant sâmbătă, în Parlament, când amendamentul Letwin a trecut, iar acesta prevede că votul la acord va fi trecut doar după ce va fi aprobată legislaţia detaliată de ieşire din UE. Votul a fost la limită, dar a marcat trecerea DUP-Partidul unionist democrat nord-irlandez, partener al Conservatorilor la Guvernare, în băncile opoziţiei. Acordul negociat de către Boris Johnson nu a mai fost votat, estimarea de sâmbătă fiind un scor strâns, cel mai probabil fără trecerea acordului.

De marţi, Parlamentul britanic are câteva opţiuni pe masă. Mai întâi să voteze legislaţia pentru ieşire dacă aceasta va ajunge la timp în Parlament. La final, să voteze şi acordul Johnson. Fireşte că totul va trece printr-un număr de amendamente relevante şi nu e sigur cum arată finalul acestei legislaţii. Şi dacă acordul va ajunge totuşi la vot până la 31 octombrie. Cu atât mai puţin se ştie dacă va trece de Camera Comunelor.

A doua direcţie de acţiune a Parlamentului este sancţionarea premierului care a procedat cu rea credinţă, ocolind legea şi acţionând copilăreşte cu cele trei scrisori trimise către UE. Elementele de reacţie merg de la demiterea guvernului, la acuzaţia de sfidare a Parlamentului de către Guvern şi orice tip de altă măsură asiguratorie ar gândi parlamentarii ca să-l îndiguiască pe Johnson. În paralel, va fi sesizată Înalta Curte de Justiţie a Regatului, care va înregistra o a doua premieră după ce a judecat cu 11-0 suspendarea maliţioasă a Parlamentului de către Guvern pentru a evita controlul Legislativului.

De această dată va judeca sfidarea Parlamentului de către premier, încălcarea legii sau îndeplinirea cu rea credinţă de către Executiv a atribuţiilor prevăzute de o lege. În oricare dintre cazuri, Curtea Supremă poate pronunţa nu numai rezoluţii ce se pot traduce în suspendarea/ demiterea Guvernului Johnson mai departe, ci şi în sancţionarea penală a premierului.

Surpriza Macron la extindere se poate repeta la Brexit

Fiecare asemenea demers care are un interval de acţiune de circa o săptămână va avea un impact major asupra Brexitului şi a premierului Johnson personal. Despre starea de spirit a Parlamentului, lucrurile sunt şi mai grave, sfidarea Parlamentului cu găselniţa avocăţească a celor 2 – 3 scrisori către Bruxelles face ca pornirea parlamentarilor să fie şi mai puternică împotriva Guvernului, care oricum avea un minus de 40 de voturi în majoritate care poate creşte la 50 cu voturile absente ale DUP, loialiştii protestanţi nord-irlandezi, care nu şi-au asumat acordul negociat pe seama Irlandei de Nord, care merge mult dincolo de ceea ce a acceptat vreodată Theresa May.

În afara acestor evoluţii aşteptate în această săptămână la nivelul raporturilor puterilor executivă, juridică şi legislativă a Regatului, la Londra, evoluţiile de luni, la reuniunea de dezbatere a Brexitului la nivelul reprezentanţilor permanenţi, ambasadorii UE, vor fi de primă importanţă. E de văzut dacă liderii statelor membre acceptă că scrisoarea lui Boris Johnson reprezintă o solicitare de amânare a Brexitului – în forma celor trei componente prezentate – dacă statele membre sunt de acord cu prelungirea articolului 50 – cel mai probabil sunt de acord, pentru că au luat în calcul această eventualitate, pentru că au motive îndreptăţite să o facă – legea britanică şi existenţa unui acord care e obţinut în ultimul moment - şi pentru că doresc să evite ca UE sau un stat membru să preia blamul pentru forţarea Brexit, eventual fără acord.

Deşi aici evenimentele de respingere prin veto-ul singular al Franţei pentru extinderea UE-deschiderea negocierilor cu Albania şi Macedonia de Nord poate semnaliza faptul că Parisul ar putea asuma forţarea Brexitului, chiar a celui fără acord, pe un mandat al preşedintelui Macron care să sublinieze excepţionalismul francez şi oboseala Brexitului la nivelul UE.

Jocul la risc maxim poate duce la victoria conservatorilor în generale organizate rapid sau la trimiterea premierului în instanţă penală

Succesiunea evenimentelor va da măsura în care Brexitul va mai avea loc la 31 octombrie – puţin probabil – sau la ce dată va fi amânat, dacă va fi un Brexit fără acord, unul cu acordul Johnson, eventual amendat, sau va exista o amânare consistentă urmată de căderea guvernului Johnson şi de instalarea, eventuală a unui guvern de tranziţie Corbyn care să obţină renegocierea în varianta apartenenţei Marii Britanii la piaţă comună/uniunea vamală a UE şi cu referendum de validare care să aibă şi întrebarea cerută de grupul Remain, adică rămânerea în UE şi anularea articolului 50, cum o cer cele câteva zeci de mii de protestatari de pe străzile Londrei din timpul dezbaterii parlamentare de sâmbătă, şi aceea un precedent după 37 de ani, de la Războiul din Falkland/Malvine.

Oricum, Boris Johnson a jucat la risc maxim. E adevărat, are un acord, cu costul unui format apropiat celui al Theresei May, cu modificări restrânse dar cu prevederi care semnifică abandonează Irlanda de Nord în UE, cu vămi d jur împrejurul insulei, elemente pe care Theresa May nu a fost de acord să le conceadă UE. Dar un acord care nu poate fi acceptat decât prin forţare şi şantaj deopotrivă al UE – chemată să fie de acord să amâne ea Brexitul în format neconvenţional – şi al Parlamentului britanic, forţat să aprobe acordul Johnson.

Dacă se întâmplă aşa şi trece acordul Johnson, premierul are avantaje majore şi substanţiale pentru a câştiga alegerile generale, chiar dacă Brexit Party al lui Nigel Farage îl acuză de trădare de ţară. Dacă nu, Curtea Supremă, Parlamentul însuşi pot decide o soartă amară pentru premier, poate să-l înlocuiască şi să-l pună să plătească pentru sfidarea Parlamentului şi lipsa de bună credinţă în aplicarea legii, cu amânarea anticipatelor până la un nou acord Corbyn care să treacă şi la un referendum ce poate reprezenta nu numai validarea altui acord, laburist, de menţinere a Londrei lipită de UE, dar chiar să decidă menţinerea Marii Britanii în UE prin anularea/retragerii accesării articolului 50.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite