În Ucraina au început exerciţii militare comune cu NATO, pe fondul tensiunilor cu Rusia. Bază aliată pe teritoriu ucrainean

În Ucraina au început exerciţii militare comune cu NATO, pe fondul tensiunilor cu Rusia. Bază aliată pe teritoriu ucrainean

Armata ucraineană a lansat luni exerciţii militare comune cu SUA şi cu alte ţări membre ale NATO, pe fondul tensiunilor persistente cu Rusia, care va organiza săptămâna viitoare propriile sale manevre, transmite AFP.

 
La manevrele denumite Rapid Trident 2018, care se vor derula până la jumătatea lunii septembrie, participă 2.200 de trupe din 14 ţări NATO şi partenere – Ucraina, SUA, Bulgaria, Regatul Unit, Danemarca, Lituania, Canada, Germania, România, Polonia, Turcia, Georgia, Republica Moldova şi Azerbaidjan. Pentru prima dată, la ele participă şi efective ale serviciilor de grăniceri şi de la garda naţională.
 
De asemenea, la exercitii participa si personalul brigăzii multinaţionale lituaniano-polonezo-ucrainene ”Hatman Konstantin Ostrojski”.

    Aproximativ 40 de militari din Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”  vor participa, în perioada 1 – 15 septembrie, la exerciţiul multinaţional „Rapid Trident 18”, care va avea loc la Centrul Internaţional PfP din regiunea Yavoriv, Ucraina, informează MApN.

Exerciţiul, care este organizat de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), în parteneriat cu Forţele Armate Ucrainene, are ca scop antrenarea în comun pentru executarea activităţilor de planificare şi execuţie a operaţiilor multinaţionale de tip coaliţie, la nivel brigadă şi batalion.

Militari români au fost prezenţi în exerciţiile de tip „Rapid Trident” începând cu anul 2007, fiind parte a activităţii de colaborare cu USAREUR prin care se asigură cooperarea între forţele armate care iau parte la etapele anuale de instrucţie internaţională.

Obiectivul principal al Forţelor Terestre Române urmărit prin participarea la exerciţiul „Rapid Trident 18” este perfecţionarea deprinderile personalului de stat major în organizarea, conducerea şi controlul operaţiilor multinaţionale, în cadrul unei coaliţii.
„În acest an Rapid Trident 2018 este cel mai mare exerciţiu comun al fortelor terestre”, – noteaza Ministerul Apărării din Ucraina.
 
„O caracteristică importantă a exercitiilor este faptul că majoritatea participanţilor din partea ucraineană reprezinta forţele armate ale uneia dintre brigăzilor mecanizate ale Forţelor Terestre ale  Armatei Ucrainei, care au o directă şi recenta experienţa de luptă în cele mai fierbinţi puncte ale zonei operaţiunii antiteroriste de pe teritoriul regiunilor Donetk şi Lugansk”, afirmă serviciul de presă.
 
Participanţii „îşi manifestă solidaritatea cu Ucraina în numele securităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale“, a afirmat ambasadoarea americană Marie Yovanovitch cu ocazia ceremoniei de deschidere, conform contului de Twitter al misiunii diplomatice.
 
„Rapid Trident“ debutează cu o săptămână înaintea lansării de către Rusia a manevrelor militare ‘Vostok-2018’, cele mai ample organizate de armata rusă după anii 1980, la care vor lua parte aproape 300.000 de soldaţi şi în care vor fi implicate trupe din China şi Mongolia.
 
Exerciţiile Vostok-2018 se vor desfăşura între 11 şi 15 septembrie în Siberia orientală şi în Extremul Orient.
 
Exerciţiile Rapid Trident sunt o culminare a antrenamentelor anuale multinaţionale şi un semn că SUA sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, detaliază Unian. SUA sunt gata să discute noi furnizări de arme Ucrainei, pentru consolidarea forţelor de apărare navale şi aeriene ale ţării, scrie Ukrinform.
 
Din 2014, estul Ucrainei este scena unui conflict sângeros care opune forţele guvernamentale separatiştilor proruşi susţinuţi, potrivit Kievului şi Occidentului, de Rusia, care neagă însă orice implicare. Conflictul s-a soldat până acum cu peste 10.000 de morţi.
 
Semnarea acordurilor de pace de la Minsk în 2015 a permis reducerea considerabilă a confruntărilor, dar violenţe continuă să izbucnească periodic de-a lungul liniei frontului.
 
Armata ucraineană a comunicat luni că opt dintre soldaţii săi au fost răniţi în ultimele 24 de ore în estul ţării, în pofida unui nou armistiţiu instaurat între beligeranţi săptămâna trecută.
 
Principalul lider al separatiştilor, Aleksandr Zaharcenko, a fost ucis vineri într-un atentat pe care autorităţile separatiste îl atribuie serviciilor de securitate ucrainene. Acestea au pus asasinatul pe seama unui conflict între „terorişti şi susţinătorii lor ruşi“.
 
Ucraina ar putea permite instalarea pe teritoriul său a unei baze NATO
 
Ucraina ar putea permite NATO să instaleze baze militare pe teritoriul său, operând modificări corespunzătoare în Constituţie, a declarat secretarul Comitetului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Radei Supreme, Ivan Vinnik.
 
Reprezentantul Preşedintelui Ucrainei în Rada Supremă, Irina Luţenko, a raportat anterior că Piotr Poroşenko va propune Radei să excludă din constituţia ţării articolul cu privire la „Flota Mării Negre din Crimeea", scrie RIA Novosti. Textul acestui document nu este încă disponibil pe site-ul Radei Supreme.
 
„Pentru a permite instalarea unei baze militare străine, trebuie să corectăm doar un singur moment, dacă e să ascultăm ceea ce zice reprezentantul preşedintelui în Rada Supremă. Într-adevăr putem fi puşi în situaţia în care Ucraina va trebui să amplaseze pe teritoriul său o bază militară străină. Posibil articolul va fi modificat în vederea interzicerii instalării unei baze militare străine în baza unui contract de arendă, în cazul în care nu este vorba despre o ţară care face parte din NATO", a declarat Vinnik pentru postul de televiziune „112 Ucraina".
 
În acelaşi timp, Ivan Vinnik a menţionat că trebuie de aşteptat textul final din partea preşedintelui ţării pentru a lua cunoştinţă cu toate detaliile.
 
Anterior, Duma de Stat a Rusiei, comentând exerciţiile militare ucrainene care au avut loc în Marea Neagră, le-a numit „cerere de aderare la NATO”.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: