De aceea am privit cu creştinească milă la ceea ce preşedintele simbolic al Ungariei a deplâns la Kiev.

Unul din defectele celor ce se simt nedreptăţiţi, este acela de a spune unor terţi, doar parţial, adevărul despre decizii care le-au afectat existenţa. 

János Áder, născut la 9 mai 1959, în Csorna, din Republica Populară Ungară este, din 10 mai 2012, preşedinte al Ungariei, fiind de profesie, avocat. 

O meserie respectabilă, care explică apetenţa sa pentru o pledoarie la care nu se aştepta nimeni, în capitala Ucrainei, mai ales că relaţiile anterioare bilaterale au fost afectate de luările publice de poziţie ale Budapestei, contra anumitor măsuri restrictive decise de Kiev, împotriva minorităţii maghiare, trăitoare pe tărâm acum ucrainean - fost sovietic. 

Cu o abilitate demnă de o cauză mai bună, europeanul János Áder a dorit să îşi impresioneze ascultătorii - oficiali din multe ţări care au acceptat invitaţia Ucrainei - atenţionându-i asupra faptului că "în mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului". 

La capitolul istorie lucrurile stau cu totul altfel, pentru că în Ungaria condusă de amiralul Miklós Horthy şi regent al aceleiaşi ţări, de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944, s-a instituit un regim autoritar, exercitat şi în Transilvania de Nord, ocupată în urma Dictatului de la Viena. 

Problema de acum? 

Ungaria este încurajată, exact din momentul anexării manu militari a peninsulei Crimeea - realizată cu şapte ani în urmă, de pumnul de fier al preşedintelui Vladimir Putin, respectiv celebrii "omuleţi verzi", adică Forţele Speciale ale Direcţiei principale a Statului Major al Forţelor Armate Ruse / Spetsnaz GRU - ca să abordeze constant, de câte ori este posibil...

... nedreptatea făcută de Stalin, care a dat României Transilvania, nu Ungariei, a cărui armată a luptat, până la capăt, contra trupelor sovietice. 

Aici nu mai este vorba de faptul că disciplinatul János Áder a executat, întocmai şi la timp sugestia premierului revanşard Viktor Mihály Orbán, deoarece nici acesta nu este de capul lui, prin Europa de Est, ci - de nevoie - cu o anumită parte a corpului în NATO şi cu alta - în virtutea unor amintiri din altă epocă - la Moscova. 

Fraza de mai sus nu este o interpretare personală de dragul unei replici trecătoare, ci concluzia unor dialoguri cu diplomaţi estici, la recepţii ocazionale, de fiecare dată aceştia repetând afirmaţia că Iosif Vissarionovici Stalin a făcut un favor României, deoarece aceasta a întors armele împotriva armatelor germană şi maghiară, pe când ungurii au rămas fanatici până la capăt şi nu puteau fi iertaţi. 

Dar - atenţie - susţin aceiaşi interlocutori, Stalin ar fi putut decide şi altfel. 

Nu am intuit, până acum, că europeanul János Áder este atât de naiv încât să afirme că “Noi, maghiarii, suntem adesea numiţi naţiunea libertăţii. În istoria noastră de peste o mie de ani, am experimentat în mod repetat cum este atunci când o putere mare îşi suprimă vecinul şi nu ezită să facă uz de ameninţări sau violenţe armate pentru a-şi impune voinţa. Asta a fost ceea ce s-a întâmplat în timpul Imperiului Otoman şi al Imperiului Habsburgic, dar şi în 1956, atunci când poporul maghiar a încercat să se elibereze de stăpânirea imperiului mondial al comuniştilor”. 

Finalul, cu trimiterea la anul 1956, este unul ce nu poate provoca decât râsul, bine temperat. 

Păi nu a poposit prietenul actualului premier maghiar, respectiv preşedintele rus Vladimir Putin, într-una din vizitele sale la Budapesta, la monumentul soldaţilor sovietici care au căzut la datorie, pe pământ maghiar, în 1956, când au calmat, tot manu militari, spiritele încinse de acolo?... 

Rămas în lumea iluziilor sale geopolitice, avocatul János Áder, a continuat să bată câmpii fără nicio graţie: 

“După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”. 

Dacă s-ar fi dat drept la replică, de pildă, oficialilor slovaci, care au o minoritate maghiară în sudul Slovaciei, atunci János Áder nu ar mai fi bâiguit nimic în faţa unei asistenţe atentă la dosarul ucrainean. 

Din câte se cunoaşte, la nivelul informaţiilor publice, premierul României s-a abţinut de la un răspuns adecvat, faţă de enormităţile înşirate, fără jenă, de preşedintele Áder. 

Totuşi, simplii cetăţeni ai României nu au uitat momentul în care UDMR a fost acceptat în actualul guvern de la Bucureşti şi liderii săi au subliniat că începe o nouă eră, constructivă, în relaţiile româno-maghiare. 

Curat constructivă, cu agitarea permanentă a necesităţii, pentru Budapesta, nu doar de a reveni la efectele Dictatului de la Viena, încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate - 43.492 km² - din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste, ci mai mult, de a anula Tratatul de la Trianon. 

Lipsa de reacţie a Palatului Cotroceni survine după ce anterior preşedintele în funcţie afirma că "Infamul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, a reprezentat începutul tragediei Europei, un moment care a deschis calea unor abuzuri fatale şi a sfâşiat teritorii prin împărţirea Europei Centrale şi Răsăritene în sfere de influenţă. "

Reacţia premierului României, după revenirea acasă ar trebui să fie fermă, publică şi fără echivoc, printr-o chemare a vicepremierului desemnat de UDMR, la un dialog menit a readuce aminte cui a uitat, articolul 1, aliniatul (1) din Constituţia României:

 "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." 

Iar şeful execuitivului de la Bucureşti este obligat moral să reamintească preşedintelui UDMR că Ungaria merită a fi respectată exact cât aceasta respectă România. 

Nimic mai mult. 

Nimic mai puţin. 

O fi confundat János Áder clădirea conferinţei internaţionale la care participa în Kiev, cu Palatul Trianon din Versailles ? 

Visa că era în ziua de 4 iunie 1920, nu în august 2021? 

Acest şantaj mediatic, în formă continuată, a unor oficiali de la Budapesta, cu unii susţinători politici deloc dezinteresaţi, din anumite judeţe transilvănene, trebuie să înceteze. 

Din decenţă nu am făcut referire la raportul demografic şi la cel de forţe armate, între statul lui Viktor Mihály Orbán şi statul unitar român. 

Dar, dacă se insistă unilateral, defăimător, tendenţios şi de o manieră revanşardă, fără temei istoric serios, pe umilirea ţării noastre, în cadru internaţional, la nivel înalt, oricând se poate reitera fotografia de familie a militarilor români, în Budapesta. 

Este adevărat că nu imediat. 

Ci după aproximativ 10 ore. 

Pace şi bună înţelegere să fie.