Tensiuni între Japonia şi China. Japonezii au pregătit avioane de luptă pentru apărarea statului nipon

Tensiuni între
Japonia şi China. Japonezii au pregătit avioane de luptă pentru apărarea statului
nipon

Japonezii au avioanele de luptă pregătite pentru un potenţial conflict. FOTO: RIA Novosti

Japonia a trimis în acest sfârşit de săptămână avioane de luptă pentru survola teritoriul ţării sale timp de 48 de ore drept răspuns la zborurile efectuate de patru avioane militare chineze deasupra apelor internaţionale din jurul Arhipelagului Okinawa, lângă insulele revendicate de conducerile de la Beijing şi de la Tokyo, potrivit presei japoneze, citată de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a declarat că armata nu trebuie să tolereze „utilizarea forţei pentru schimbarea stării de fapt” din regiune, potrivit declaraţiei realizate de administraţia de la Tokyo pentru a critica politica „expansionistă” a Chinei a mărilor din jur.

Aparatele militare japoneze au zburat în jurul statului asiatic vineri şi sâmbătă, drept răspuns la avioanele chineze care au survolat spaţiul dintre insula principală din Okinawa şi Insula Miyako, informează agenţiile de presă Jiji Press şi Kyodo News.

Ministerul Apărării nipon nu a făcut comentarii până în prezent privind situaţia tensionată.

Ministrul Apărării din China, Geng Yansheng, a răspuns prin sfătuirea conducerii de la Tokyo „să nu subestimeze voinţa şi determinarea armatei chineze, aceasta fiind gata să protejeze suveranitatea teritorială a Chinei”  

Într-un interviu acordat pentru Wall Street Journal sâmbătă, prim-ministrul japonez a subliniat că ţara sa este gata să înfrunte China dacă aceasta alege să recurgă la forţă pentru a-şi urma interesele. „Unii se tem că statul chinez  încearcă să schimbe statu quo prin forţă, mai degradă decât prin forţa dreptului. Dar dacă statul chinez alege să urmeze acest drum, atunci acest lucru nu se va termina sub formă paşnică”, a declarat acesta pentru cotidianul american.

„Dacă Japonia recurge la măsuri care urmăresc doborârea avioanelor, acest lucru este o provocare serioasă pentru noi, un act de război. Vom lua măsuri decisive pentru a lovi înapoi”, a adăugat Heng, citat de „Voice of American”.

Relaţiile între Japonia şi China tensionate din septembrie 2012 datorită unui diferend teritorial asupra unui mic arhipelag din marea Chinei Orientale, Senkaku, administrat de Japonia, dar revendicat de chinezi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările