Alte 89 de persoane, ucise sâmbătă de coronavirus. Sunt deja 813 morţi
0
Încă 89 de persoane au murit sâmbătă în China din cauza infectării cu coronavirus, bilanţul deceselor ajungând astfel la 813, scrie CNN.
Numărul cazurilor confirmate a crescut la cel puţin 27.100 în provincia Hubei, iar la nivel global numărul este de peste 37.000 de îmbolnăviri.
Bilanţul celor ucişi de coronavirus l-a depăşit astfel pe acela al victimelor SARS, din 2003, când au murit 774 de persoane din întreaga lume.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că va trimite o echipă în China, care să facă investigaţii în legătură cu izbucnirea îmbolnăvirilor cu coronavirus.
De asemenea, Organizaţia a avertizat în legătură cu teoriile conspiraţiei care subminează răspunsul autorităţilor, precum şi la dezinformările care îngreunează munca celor implicaţi.