A murit Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“. Avea 87 de ani

A murit Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“. Avea 87 de ani

Mariana Zaharescu

Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“, cea mai longegivă emisiune din România, a murit la vârsta de 87 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mariana Zaharescu, supranumită „vocea de aur“ a emisiunii „Teleenciclopedia“, s-a stins din viaţă la vârsta de 87 de ani, potrivit unui anunţ făcut de TVR. 
 
„Suntem mai săraci. Doamna Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“, a plecat dintre noi. Dumnezeu să o odihnească în pace“, a transmis TVR, printr-un mesaj pe Facebook. 
 
Mariana Zaharescu a lucrat mai întâi la Radio, dar mai apoi a ajuns la Televiziunea Română. „Am participat la concurs si l-am câştigat. Cred că am fost aleasă datorită tinereţii mele şi a vocii pe care o am. Nu o luaţi ca pe o lipsă de modestie, însă am fost numită «Vocea de aur». (...) «Teleenciclopedia» a fost şi este o emisiune foarte iubită de oameni. Este adevărat ca nu mai are aceeaşi afluenţă de telespectatori, dar este încă urmărită“, mărturisea Mariana Zaharescu pentru jurnalul.ro.
 
„Teleenciclopedia“ este una dintre cele mai longevive emisiuni din programele posturilor de televiziune din România, prima difuzare a emisiunii înregistrându-se pe 22 mai 1965. 
 
Emisiunea este difuzată în continuare pe TVR1, sâmbătă după-amiaza la ora 18.45. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, sănătate ş.a.
 
Cele mai multe documentare sunt achiziţionate de la BBC. Emisiunea păstrează acelaşi generic (un fragment din Momentul muzical pentru pian şi orchestră de Nicolae Kirculescu) de mai mulţi ani. 
 
Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru „Teleenciclopedia“ se numără: Ion Caramitru, Alexandru Marinescu, Adela Mărculescu, Petru Mărgineanu, Lucia Mureşan, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Sanda Ţăranu, Mariana Zaharescu ş.a.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: