Beyoncé, incident în timpul unui concert. Scena mobilă pe care se afla s-a blocat la înălţime. Cum a reacţionat artista VIDEO

Beyoncé, incident în timpul unui concert. Scena mobilă pe care se afla s-a blocat la înălţime. Cum a reacţionat artista VIDEO

Beyonce a avut parte de un incident în timpul unui concert FOTO Getty Images

Beyoncé (36 de ani) a avut parte de un incident în timpul unui concert susţinut la Varşovia. Scena mobilă pe care cânta s-a blocat la înălţime, iar artista a fost „salvată“ cu ajutorul unei scări telescopice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Beyoncé şi soţul ei, rapperul Jay-Z (48 de ani), se află într-un turneu comun, „On The Run II“, ce a debutat la începutul lunii iunie în Marea Britanie, iar recent, cei doi au susţinut un concert în Varşovia, Polonia. 
 
Spre sfârşitul show-ului, în timp ce Beyoncé interpreta piesa „Perfect“ din repertoriul artistului Ed Sheeran, scena mobilă pe care se afla s-a blocat la înălţime, potrivit The Independent. Jay-Z, care se afla la câţiva metri de artistă, s-a îndreptat imediat spre ea pentru a o ajuta. 
 
Membrii echipei de producţie s-au mobilizat pentru a-i „salva“ pe cei doi şi au adus o scară telescopică. Aparent, Beyoncé nu a fost încântată de idee, având în vedere faptul că purta nişte cizme cu tocuri foarte înalte. 
 
 
După mai multe discuţii cu membrii staff-ului şi o mai bună poziţionare a scării, cântăreaţa a decis, în cele din urmă, să coboare, în uralele fanilor.
 
 
Turneul „On The Run II“, care marchează a zecea aniversare a căsătoriei celui mai puternic cuplu din showbiz-ul american, Beyonce şi Jay-Z, include o serie de 15 concerte în Europa şi o alta de 21 de show-uri în America de Nord. Seria europeană se va încheia pe 17 iulie, la Nisa, în Franţa. Ultimul show va avea loc la Vancouver (Canada), pe 2 octombrie. 
 
Beyonce şi Jay-Z au anunţat în cadrul unuia dintre concerte şi lansarea unui album comun. Printre pisele de pe noul album se numără şi „Apeshit“, al cărei videoclip a fost filmat la muzeul Luvru din Paris. 
 
Difuzat pe YouTube, videoclipul a generat două milioane de vizualizări în câteva ore. Albumul denumit „Everything Is Love“ are nouă cântece şi este disponibil doar pe platforma Tidal, lansată de Jay-Z în 2015.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: