S-a bătut multă monedă asupra descendenţei acestui film din opera lui Federico Fellini, în primul rând din „La dolce vita“, prin urmare asupra fellinianismului său. Stilistic, însă, filmul lui Paolo Sorrentino nu este deloc unul fellinian şi dacă Fellini ar fi continuat, prin absurd, „La dolce vita“ după 50 de ani, cu siguranţă filmul său ar fi arătat altfel. Aceasta în pofida prezenţei multor teme şi motive puternic felliniene: decadenţa, Roma, lumea mondenă, piticul/pitica, cocota, Biserica Catolică etc.

Sarcasm şi ideal

„Marea frumuseţe“, al şaselea lungmetraj al italianului Paolo Sorrentino, seamănă însă mult mai mult, din punct de vedere al stilului, cu precedentul său film, distribuit la noi anul trecut, „This Must Be the Place“ / „Răzbunarea unui rocker“ (2011), chiar dacă subiectele sunt complet diferite. Ca şi acolo, avem de-a face în permanenţă cu elaboratele mişcări de aparat şi unghiuri de filmare care asigură peliculei un aer hipnotic şi psihedelic.

La fel ca în filmul cu Sean Penn, „morala“ poveştii şi a călătoriei exterioare/interioare a personajului central (redată, aceasta, într-un mod cât mai eliptic cu putinţă) este servită spre sfârşit prin fraze ambigue, enunţate fulgurant şi fragmentar, care dau seamă de o „metanoia“ (căinţă, transformare) finală. În plus, sarcasmul lui Sorrentino este mult mai pronunţat decât cel al lui Fellini, deşi nu îi lipsesc nici momentele de tandreţe şi nostalgie, la fel ca şi ilustrului său predecesor.

Chiar dacă în prima oră, prima jumătate de film, acesta pare prolix şi redundant (dar, de fapt, prolixitatea este a lumii descrise de Sorrentino şi coscenaristul său, Umberto Contarello), pelicula nu întârzie să ofere secvenţe de mare cinema, din ce în ce mai uluitoare.

„S-a stins viaţa...“

Spaţiul privilegiat al ficţiunilor despre decadenţă este Veneţia, cetatea care experimentează o continuă decădere de multe secole încoace. Poate fi însă foarte bine şi Roma, posesoare a unui trecut dublu fanat: cel imperial şi cel renascentist. În „La grande bellezza“ este vorba despre o „cântare a Romei“, dar bătrâneţea, i.e. (implicit) oboseala este cuvântul de ordine al lumii descrise de Sorrentino (pare că nu există niciun personaj având mai puţin de 40 de ani, de altfel); a se compara cu filmul „Roma“ (1972) al lui Fellini.

Filmul este pus sub semnul unui motto din „Călătorie la capătul nopţii“, romanul lui Céline, iar în continuare referinţele livreşti abundă: Flaubert (de două ori, cu romanul său „despre nimic“), D’Annunzio, Pirandello, Proust, Dostoievski, Turgheniev, Breton sunt pomeniţi pe rând, direct sau indirect. Sorrentino (44 de ani în curând) se conectează, astfel, la o tradiţie europeană literară şi cinematografică, culturală în sens larg, căreia inevitabil îi aparţine.

Un artist al excesului

Personajul central, jurnalistul Jep Gambardella (Toni Servillo, colaborator vechi al regizorului, inclusiv ca interpret al rolului titular al lui Giulio Andreotti din „Il divo“, în 2008), în vârstă de 65 de ani, este, aşa cum se defineşte de la bun început, înzestrat cu o mare sensibilitate; el îndeplineşte, de fapt, rolul artistului în această lume colorată, ţipătoare şi cu o aparenţă în perpetuă modificare, de fapt o lume statică şi încremenită în propria-i futilitate, inutilitate. Chiar şi relaţia non-sexuală a lui Jep cu mai tânăra Ramona (Sabrina Ferilli), o posibilă regăsire a purităţii şi a unei linişti pierdute, este sortită sfârşitului din voinţa absurdă a zeilor, fata suferind de o boală incurabilă.

Nu are nicio importanţă că personajul este complet steril, pentru că sensul unui act artistic real este întotdeauna îndreptat spre un plan superior. Astfel, prin analiza pe care o face lumii în care se mişcă, prin introspecţia şi extrospecţia sa, Jep răscumpără, într-un fel, toată această „spumă a zilelor” (de care vorbea, în alt sens, şi Boris Vian) a unei lumi frivole şi superficiale. De altfel, ultima frază a filmului se referă la prima pagină a noului său roman, aşadar la un nou început.

Info

Marea frumuseţe / La grande bellezza (Italia-Franţa, 2013)

Regia: Paolo Sorrentino

Cu: Toni Servillo, Carlo Verdone, Sabrina Ferilli

Rulează la: Cinema City Cotroceni

4 stele

Citeşte şi: cronica mea din 2013 la „This Must Be the Place“ (2011), precedentul film al lui Paolo Sorrentino