Fascinantele creaturi numite „minioni“ au apărut pentru prima oară în cele două filme de animaţie cu titlul „Sunt un mic ticălos“ / „Despicable Me“: primul din 2010, al doilea din 2013 (cu câteva scurtmetraje, evident cu minioni, între ele), al treilea fiind preconizat pentru 2017. De data aceasta, simpaticii aghiotanţi ai lui Gru (cel mai mare „ticălos“ din istorie) au parte de o animaţie dedicată numai lor, ceea ce se cheamă spin-off (produs derivat). Deşi tot o producţie Universal, filmul „minionilor“ beneficiază de altă echipă de scenarişti şi regizori, dintre numele implicate iniţial rămânând doar Pierre Coffin, inconfundabila voce a celor trei micuţi (el era şi co-regizorul celor două filme „Despicable Me“, ca şi al celui de faţă).

Cu noi de la început

De la bun început, aflăm că minionii au existat încă de la începuturile (pre)istoriei, ba chiar ale vieţii pe Pământ, fiindu-ne prezentaţi în stadiul de coacervate, evident galbene şi ţopăitoare. Problema este că întotdeauna minionii au nevoie de un stăpân, de un „ticălos“ pe care să îl slujească, şi şi l-au găsit încă dinainte de apariţia omului. Astfel, primii lor stăpâni au fost dinozaurii, dar dispariţia acestora i-a lăsat iarăşi „jobless“. Apariţia omului pe pământ a fost mană cerească pentru minioni, ei nemaiaşteptându-se la o astfel de pleaşcă precum „ticăloşia“ omului. Evident, eficacitatea cu care minionii îşi slujesc stăpânul este discutabilă, ei aducându-i de multe ori mai mult rău decât bine.

Vedem astfel tribul de minioni activând în Egiptul Antic în slujba faraonului Ramses sau altul ca el şi provocând numai dezastre: faptul că ţin proiectul Piramidei cu susul în jos face să fie îngropaţi sub ea toţi muncitorii care lucrau la construcţie. Evul Mediu le aduce minionilor stăpâni pe măsură: contele Dracula, pe care-l slujesc cu sârg, dar îl transformă în particule de praf deschizând jaluzelele pentru a-i ura la mulţi ani de a nu ştiu câta suta aniversare. Îi vedem pe minioni şi în solda belicosului Napoleon, şi aici, în timpul dezastruoasei retrageri din Rusia, se întâmplă evenimentul care ne apropie de prezent: tribul de minioni găseşte adăpost într-o cavernă subpământeană şi se stabileşte acolo, pentru a-şi odihni şi dezmorţi oasele.

1968, New York, apoi Londra

Problema este că, în absenţa prea îndelungă a unui stăpân ticălos, minionii riscă să se stingă pur şi simplu, din prea multă apatie şi inactivitate. Soluţia: o găseşte un minion deştept, pe nume Kevin, şi consistă ca el, împreună cu alţi doi minioni, să părăsească ascunzişul şi să plece în lumea largă în căutarea unui stăpân corespunzător. O va face împreună cu alţi doi minioni haioşi, Bob şi „One-Eyed“ Stuart (vocile tuturor aceşti trei minioni sunt a lui Pierre Coffin, regizorul primelor două filme). Cei trei temerari ies din ascunzătoare şi ajung în lumea anului de graţie 1968, mai întâi la New York şi în SUA, apoi la Londra. Aici este de fapt şi momentul în care pelicula se dezmorţeşte şi devine cu adevărat interesantă.

Aşa după cum s-a putut observa, „Minionii“ este un „prequel“ al celorlalte două filme (adică o continuare plasată în trecut), aşa cum era şi firesc, stăpânul actual Gru apărând doar spre sfârşitul filmului, în ipostază de copil, mic dar deja diabolic. În locul lui, accentul este pus pe „superticăloasa“ Scarlet Overkill (voce Sandra Bullock, la prima sa apariţie într-o animaţie), care este capul răutăţilor în acest film, alături de soţul ei Herb (Jon Hamm), inventator malefic şi trăsnit, şi care-i angajează pe minioni pentru a subtiliza nici mai mult, nici mai puţin decât coroana Angliei, pe care şi-o doreşte mai mult decât orice pe lume.

Anii flower-power

Ideea scenaristului Brian Lynch (a mai lucrat şi la un alt spin-off, „Puss in Boots“, al lui „Shrek“) de a plasa totul în America, apoi în Anglia anului 1968 se dovedeşte cum nu se poate mai ofertantă: sunt anii flower-power, iar acest lucru este punctat de fiecare dată, mai ales în partea americană, plus prin ilustrarea pe coloana sonoră cu piese semnate de The Doors, The Kinks, The Beatles, The Who etc. Mai mult, acţiunea desfăşurată la Londra permite un mişto fin faţă de toate clişeele şi poncifele legate de englezitate, ceea ce lui Lynch (deşi american get-beget, nativ în New Jersey) îi reuşeşte cu graţie şi rafinament.

Astfel, regina Elizabeth este detronată în acest film şi ajunge să-şi facă veacul în pub-uri, unde spune bancuri despre monarhie. În locul ei, ajunge pe tron mai întâi minionul Bob (pentru că a reuşit să scoată sabia Excalibur din stâncă), apoi însăşi Scarlet Overkill, care e pe cale să-şi vadă visul malefic cu ochii şi să-şi pună planul diabolic în aplicare. Tot minionii, însă, vor fi cei care vor împiedica asta. Mult mai multe mituri şi arhetipuri ale culturii populare sunt de fapt parodiate de scenariu, de la filmele cu James Bond până la musicalul „Hair“. Remarcabil este că filmul, făcând elogiul „ticăloşiei“ şi tratându-i pe „villains“ drept făpturi simpatice, nu prea se împiedică de clişeele corect politice, practicând astfel un fel de ireverenţiozitate pe înţelesul întregii familii.

Info

Minionii / Minions (SUA, 2015)
Regia: Kyle Balda, Pierre Coffin
Cu (voci): Sandra Bullock, Jon Hamm, Pierre Coffin, Michael Keaton

3 stele