John Green, chiar dacă multora dintre spectatorii români numele nu le va spune nimic, nu este oricine. Se întâmplă asta pentru că aceşti spectatori nu sunt în acelaşi timp şi cititori, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în lumea civilizată. Cărţile acestui scriitor american au de câţiva ani un succes monstru pe plan mondial, fără să mai vorbim că Green, în mod abil, îşi rotunjeşte aceste venituri activând şi ca video blogger pe YouTube, „vlogger“ cum se zice. În România, cărţile sale, traduse şi publicate de Editura Trei, au avut, ca orice volum de literatură, un succes moderat.

Cărţi „serioase“

Americanul, născut în 1977 în Indianapolis, a reuşit să dea lovitura pe piaţa editorială internaţională cu romanul „The Fault in Our Stars“ / „Sub aceeaşi stea“ (2012), ecranizat cu mare succes – inclusiv la noi – anul trecut, cu Shailene Woodley, Ansel Elgort şi Nat Wolff în rolurile principale. Aici, autorul speculează cu abilitate o situaţie dramatică: povestea de dragoste dintre doi adolescenţi aflaţi în diverse stadii ale unui devastator cancer. Nu sună într-adevăr deloc încurajator, dar, clişeu sau nu, Green a reuşit să facă din asta o poveste de mare succes.

În orice caz, John Green este apreciat pe plan internaţional pentru a fi reuşit să reîntoarcă genul ficţiunii pentru adolescenţi spre teme şi subiecte serioase, după o lungă perioadă de dominaţie a vrăjitorilor şi dragonilor, în trena celebrului „Harry Potter“. Ceea ce, la urma urmei, nu este deloc ceva rău. Nu alta este situaţia cu „Oraşe de hârtie“ / „Paper Towns“, filmul de acum ecranizând o carte mai veche a lui Green („Sub aceeaşi stea“ era cea de-a cincea carte a sa, iar „Oraşe de hârtie“, publicată în 2008, este cel de-al treilea roman, la rândul său premiat şi cu vânzări de best-seller).

Quentin o iubeşte pe Margo

Toate bune şi frumoase până aici, intenţiile sunt lăudabile, dar întotdeauna în cazul unui produs artistic rezultatul este cel care contează, nu intenţiile cu care s-a pornit. Din păcate, în cazul „Oraşelor de hârtie“, putem spune că rezultatul nu se ridică la înălţimea intenţiilor (şi a aşteptărilor). Green înţelege că, într-o astfel de ficţiune pentru adolescenţi – de când s-au inventat ele pe suprafaţa pământului –, două lucruri sunt importante: misterul şi aventura, astfel că naraţiunea începe bine, personajul principal (care-şi şi narează povestea), Quentin „Q“ Jacobsen (Nat Wolff), rememorându-şi atracţia care l-a legat încă din copilărie de vecina sa, excentrica şi misterioasa Margo Roth Spiegelman (Cara Delevingne).

Interesul pentru poveste se pierde însă foarte repede. Odiseea lui Q şi a celor patru prieteni ai săi în căutarea lui Margo (care dispare de-acasă lăsând în urmă doar câteva indicii) este plină de situaţii banale şi de un umor căznit şi chinuit, câteodată chiar de prost-gust. Metafora „oraşului de hârtie“ (oraşe false, inexistente, plasate de cartografi pe hărţi pentru a împiedica copierea acestora) în care s-a refugiat Margo pentru a se regăsi pe ea însăşi este subţire şi nu justifică atenţia eventuală acordată aventurilor puerile ale celor cinci adolescenţi. Ceea ce ar fi trebuit să fie o poveste de tip „coming-of-age“ exemplară se transformă într-o pierdere de timp.

Autohtonizând puţin, e ca şi cum John Green ar fi încercat să recreeze „Cireşarii“ lui Constantin Chiriţă, dar n-ar fi reuşit decât puerilul „Racheta albă“ a lui Ludovic Roman (carte uitată acum, deşi a beneficiat şi de un serial TV). Cărţile lui John Green ar mai putea fi comparate şi cu „Love Story“, cărţulie şi film de succes înjurate copios la vremea lor, dar care măcar aveau, până la un punct, un real umor. Audiţia Carei Delevingne (care a debutat cu rolul prinţesei Sorokina în „Anna Karenina“ de acum câţiva ani) pentru rolul lui Margo a fost remarcabilă, conform celor spuse de John Green, dar pe mine niciunul dintre cei doi interpreţi principali nu m-a convins.

Info

Oraşe de hârtie / Paper Towns (SUA, 2015)
Regia: Jake Schreier
Cu: Nat Wolff, Cara Delevingne, Austin Abrams

2 stele