Nadine, cântăreaţă: „În America am fost dădacă, ospătăriţă, am făcut catering“

Nadine, cântăreaţă: „În America am fost dădacă, ospătăriţă, am făcut catering“

Nadine

Cu banii obţinuţi din slujbe mărunte, Nadine şi-a plătit studiile de actorie. După şapte ani petrecuţi în Los Angeles, a revenit în România. Vindecată de „narcisism“, Nadine are acum familia pentru care s-a rugat în fiecare seară şi speră să i se deschidă un nou drum în muzică.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul": Ai revenit după mulţi ani în România. Câţi?

Nadine: Am plecat în 2003, am stat aproape un an la Londra şi vreo şase ani şi jumătate în America. Am revenit în România în 2009.

Numele tău încă nu „se aude" în showbiz. De ce?

Iubesc anonimatul şi am tras de timp cât am putut în acest sens. Mi-era dor de România, dar am vrut să-mi dau timp fără să fiu întrebată ce fac. Rar mi s-a întâmplat să aud în aceşti doi ani: „Păreţi a fi Nadine". Mă mai întrebau oamenii, de la taximetrişti la vânzători în piaţă: „Şi cu ce vă ocupaţi?". Puteam să spun orice şi asta mă amuza teribil.

Aveai emisiuni la TV, aveai câteva albume. Ai crezut că America îţi poate oferi mai mult?

A fost un pariu cu mine, am vrut să schimb punctul de referinţă. Eu - viaţă, eu - profesie, eu - viitor. Aveam nevoie de perspectivă, toate se întâmplau mult prea aproape de mine, eram mult prea bruiată, pentru că mi-am început cariera în adolescenţă şi n-am apucat să-mi fac nişte repere clare. Meseria asta este una în care oamenii îşi dau prea mult cu părerea despre tine, despre cum ar trebui să fii, cum ar trebui să arăţi. La un moment dat, începi să crezi şi te deformezi. Am simţit acest lucru atât prin calitatea vieţii, cât şi prin calitatea aspiraţiilor mele la viitor.

Cum erau acele aspiraţii când ai decis să pleci?

Erau foarte narcisiste. În anumite limite, narcisismul este benefic pentru fiecare om pentru a-l ajuta să se desăvîrşească, însă în cazul unui om public poate fi foarte agresiv şi distrugător. Avem exemple în viaţa de zi cu zi de oameni care se ciopârţesc în fel şi chip numai pentru a face pe plac publicului, cheltuiesc banii pe care nu-i au pentru a achiziţiona obiecte ce nu sunt necesare sau pentru a face pe plac designerilor şi stiliştilor. Când  am decis să plec, eu nu mai credeam în artificii.

Împreună cu soţul ei, Dragoş Apostolescu, la nunta care a avut loc în iunie



Vrei să spui că ai fost şi tu victima celebrităţii timpurii? 

Nu am apucat să devin victimă, dar simţeam că voi ajunge. Ca în orice meserie, există nişte reguli, un „play the game" pe care trebuie să-l joci. Eu eram în mjilocul jocului şi aveam cărţi bune, dar regulile duceau spre depersonalizare, spre nonfiinţă. Iubesc oamenii şi credeam că în ei trebuie să fie mai mult decât nişte haine colorate şi nişte poşete scumpe. Mă săturasem de limbajul ăsta de lemn mulţumitor pentru toţi.

Şi America, şcoala de actorie Lee Strasberg te-au vindecat de narcisismul acela distrugător?

Eu cred că m-ar fi vindecat şi o gaură în pământ undeva în Togo. M-a vindecat distanţa. America m-a ajutat să absorb din cultura şi ritmul lor de viaţă. Dar la fel aş fi făcut în oricare altă ţară. Am fost cinci ani la Lee Strasberg, în inima Hollywoodului. Este un fel de religie şcoala asta, este terapeutică, psihanalitică.

Acea şcoală celebră te-a ajutat să obţii roluri?

Şcoala nu are nicio obligaţie faţă de tine, să te promoveze. Îţi oferă însă ocazii să-ţi demonstrezi talentul. Te recomandă la foarte multe castinguri, unde acolo vin impresarii lui Tom Cruise, de exemplu. Am jucat în câteva producţii independente, e o piaţă foarte dezvoltată a filmului independenet acolo. Şi am jucat foarte mult teatru. Cel mai dificil pentru străini este accentul la Hollywood. Nu înfăţişarea, faptul că eşti rus, coreean sau chinez. Accentul este o mare problemă. Eu am făcut cinci ani pentru că a fost opţiunea mea, pentru că nu aveam soţ, nu aveam copii şi îmi permiteam să merg la toate cursurile la care am vrut. Am colegi care joacă în „Supernatural", care au stat un trimestru - au luat rolul şi nu au mai venit la şcoală. Acolo sunt actori care merg numai la reclame şi trăiesc foarte bine. Sunt actori care fac numai roluri secundare, îşi iau şi agenţi ca atare, se poziţionează ca atare, acolo se vorbeşte numai despre film. Ei sunt foarte buni pe ceea ce fac, iar Hollywoodul nu-şi permite să improvizeze cu nişte oameni care nu sunt pe felia lor, cum se spune. Sunt atât de multe categorii de actori care au reuşit, care sunt foarte buni, dar asta nu înseamnă că se scrie despre ei în reviste sau că îi recunoaşte cineva pe stradă.

Ai vrea să joci teatru în România?

Poate doar sporadic. Vreau să mă axez pe muzică, pentru că îmi dă cea mai mare satisfacţie. Am scos o piesă, „Let It Rain", dar nu mai sunt în mijlocul jocului şi nu am cele mai bune cărţi în mână. Trebuie să reintru în joc şi mi-a luat timp să-mi fac o echipă. Din '98 am făcut numai televiziune. Acum sunt chemată la emisiuni să gătesc, să vorbesc despre nu ştiu ce, dar eu vreau doar să cânt.

"Meseria asta este una în care oamenii îşi dau prea mult cu părerea despre tine, despre cum ar trebui să fii, cum ar trebui să arăţi. La un moment dat începi să crezi şi te deformezi.''

Mini CV

Nadine (nume real Nadine Emilie Voindrouh) a debutat în 1995 la TVR cu „Şcoala Vedetelor" avându-l ca mentor pe Titus Munteanu. Din 1998, a realizat emisiunile „Banc Show", „Trăieşte vara cu Nadine", „Nadine Show", „Sex cu Nadine". Albume solo: „Unde eşti", „Fericirea ta", „Prima iubire". Filme: „After" (2011), „Gunheavy" (2008), „Oblivion 2: Blacklash" (1996), „Oblivion" (1994).

„Îmi doream foarte tare o familie"

De ce te-ai întors, de fapt?

Îmi doream foarte tare să-mi fac o familie. În Los Angeles, lumea este foarte agitată, ritmul este foarte alert şi nu te poţi aşeza la casa ta. Iar viaţa este foarte scumpă. Eu am cheltuit o mulţime de bani pe clase, şcoli...

Te simţeai incompletă?

Mi-era bine, dar anticipam că urma să mă doară rău.

Pe soţul tău l-ai cunoscut după ce te-ai întors?

L-am cunoscut înainte de a pleca. Am luat o pauză de şapte ani şi apoi am reluat relaţia. Eu nu am mai întâlnit pe cineva în situaţia mea, cineva căruia să îi iasă: se poate întâmpla ca în viaţa lui să fie o altă femeie, sau pur şi simplu să nu te mai vrea după şapte ani. Eu şi soţul meu suntem recunoscători în fiecare zi, ne strângem de mână şi ne bucurăm că ne-a ieşit. Cât timp eu am stat în America, am comunicat, vorbeam pe mess, ne dădeam sms-uri: „'Neaţa, eu beau cafeaua", „'Neaţa, eu merg la şcoală". Niciodată nu ne-am deconectat emoţional.

Nadine îl prezintă pe fiul ei, Noah, în vârstă de un an Fotografii: arhiva personală



Cum este viaţa ta acum?

Este o viaţă pe care mi-am dorit-o şi pentru care m-am rugat în fiecare seară la Dumnezeu. M-am rugat pentru Dragoş, m-am rugat pentru o casă în care să trăiesc în siguranţă, pentru un copil, pentru armonie. Mi-am dorit să am ceea ce am acum. Nu e nimic glamo­uros, nu e nimic strălucitor, este firesc şi mă ajută să mă dezvolt ca om. Mie oamenii care nu apar la televizor îmi par cei mai sănătoşi la cap.

Cum era viaţa ta în America?

În America am fost dădacă, ospătăriţă, ajutor de ospătar, am făcut catering, am gătit pentru petreceri private. Făceam lucrurile astea din necesitatea de a-mi plăti facturile şi şcoala. Munca aceasta îţi dă certitudini, te readuce la esenţa omului care munceşte onest. Decupam cupoane, cumpăram periuţe de dinţi la preţ de una - în viaţa mea de adolescent nu făceam aşa. Acolo am dobândit o cumpătare şi o umilinţă interioară care probabil nu mai rezonează cu ceea ce vreau să fac acum. „Dar tu nu trebuie să uiţi cine eşti!", mi se spune. Dar cine sunt? Văd că unii ştiu mai bine decât mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am un soţ şi un copil care îmi aduc aminte în fiecare moment cine sunt.

"M-am rugat pentru Dragoş, m-am rugat pentru o casă în care să trăiesc în siguranţă, pentru un copil, pentru armonie. ''

Biografie
 
Nume complet: Nadine Emilie Voindrouh
Locul nasterii: Bucuresti, Romania

Cantareata s-a nascut in Bucuresti, tatal sau fiind de origine africana. Nascuta in  zodia Pestilor, Nadine considera ca tot ce i se intampla sta sub semnul providentei.  De mica a fost atrasa de muzica si arta, a pasionat-o stiinta si filosofia mintii umane. Nu si-a dorit sa lucreze in domeniul de entertainment, dar toate circumstantele evolutiei proprii au adus-o in acest registru de manifestare atat a aptitudinilor vocationale native, cat si a celor dezvoltate in unele scoli cu specific vocational.

Debutul lui Nadine este asociat cu intrarea in “Scoala Vedetelor”.  In 1995, vedeta a debutat la TVR cu “Scoala Vedetelor”, iar mentor i-a fost Titus Munteanu. Au fost cinci ani ai acumularilor in care Nadine a invatat tot ceea ce inseamna prezenta scenica: atitudine, miscari, stil vestimentar, mimica, comunicarea cu publicul, o buna si armonioasa comunicare cu sine, tot ceea ce contribuie la crearea imaginii unui artist. Intrata in industria showbizz-ului, Nadine si-a dezvoltat abilitatile de prezentatoare tv, asa ca, incepand cu 1998, a facut echipa pe productie cu Simona Mazilescu, impreuna cu care a dezvoltat o echipa de succes, marturie fiind emisiunile “Banc Show”, “Traiaeste vara cu Nadine”, “Nadine Show”, “Sex cu Nadine”.
 
In paralel cu  emisiunile pe care le-a realizat la tv, Nadine si-a construit si o cariera muzicala. In perioada 1995-2003, a lansat cateva albume  in cadrul proiectului de performante vocationale, “ScoalaVedetelor”.
 
In 2003, Nadine a decis sa plece in America, pentru a invata “performanta acolo unde au fost inventate, ca mod individual de viata si mod social de-a functiona, mii de cursuri de dezvoltare personala si teorii ale performantei”. Fire ambitioasa si dominata de dorinta de a acumula si defini caracteristicile native artistice, ca si cele insusite in scoala de renume “Scoala Vedetelor”, timp de 5 ani de zile, Nadine a facut in America cursurile binecunoscutului Institut de Teatru si Film – Lee Strasberg. Pe toata perioada scolii de teatru, Lee Strasberg, Nadine a jucat in foarte multe piese de teatru, invatand secretele rolurilor de compozitie, a jucat in multe filme independente de arta, deprinzand, astfel, ABC-ul scolii americane de film si a interpretarii dramaturgice.
 
Dupa 8 ani de absenta din Romania si din peisajul muzical, timp in care s-a format ca actrita de teatru si film in “Tara tuturor posibilitatilor” (si a jucat teatru 5 ani in America), Nadine a revenit in tara. S-a reintors si a lansat astfel o piesa noua, cu un mesaj pozitiv,  “Let It Rain”, compusa de George Hora.

Odata cu lansarea piesei “Let it Rain”, Nadine se impune in muzica. “Muzica e necesara in viata mea, ma implineste, imi creeaza un fel de identitate afectiva cu mine. Cand cant, sunt eu! Sper ca fanii meis a se bucure impreuna cu mine de acest single, “Let it Rain” si sa-l primeasca cu bratele deschise, pentru ca are un mesaj foarte pozitiv”, spune cantareata care lucreaza acum cu George Hora si a inregistrat mai multe piese in Studio 66 din Timisoara. Nadine  e dependenta de performanta si foarte ambitioasa asa ca si-a propus sa ajunga departe si sa ia cu asalt topurile muzicale. “Let it Rain” va beneficia si de un videoclip in aceasta toamna. Nadine abordeaza acum muzica club cu mesaje pop. “Mi-am dorit sa lansez aceasta piesa acum, pentru ca o piesa are nevoie de timp ca sa creasca si sa urce in topuri. Dupa ce voi filma videoclipul la “Let it Rain”, la sfarsitul verii, si imi voi forma toata echipa la nivelul la care vreau sa performez, ma veti vedea si la emisiuni. A fost alegerea mea ca nu am aparut la televizor, am ales in mod intentionat sa nu apar, pentru ca mai am cateva lucruri de pus la punct, acumlucram la concept si la costume. Am avut sansa sa-mi gasesc un PR bun, un make-up artist si un stilist bun si imi mai  caut coregraf si dansatori. Din toamna, incepem promovarea intensa si sper sa nu va dezamagesc! Cred ca orice om isi doreste sa exceleze in ceea ce face. A fi in topurile internationale inseamna deja preformanta, iare u, tind spre performanta dintr-o necessitate fireasca de evolutie cu mine, cu dumneavoastra! Acum sunt mai matura in gandire, am acumulat o experienta minunata pe plan profesional, cat timp am trait in America, asa ca ma voi bucura din plin de aceasta profesie siv oi face muzica la un alt nivel!”,spune cantareata care se poate adapta cu usurinta oricarui gen si current muzical.
 
Puteti asculta mai jos piesa “Let it Rain”:

Albume solo: “Unde esti”, “Fericirea ta”, “Prima iubire”
 
DISCOGRADIE - VERSURI MELODII:

“Fericirea ta”, “Honey, honey”, “Ma gandesc la tine”, 
“Sarutul tau”
 
 Filme:
 
2011 – After...
 
 2008 – Gunheavy
 
 1996 – Oblivion 2: Backlash
 
 1994 - Oblivion

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: