Dana Nălbaru: „Am adoptat o fetiţă după ce am cerut lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru Dana Nălbaru, succesul personal vine din lucrurile mărunte FOTO Cristina Nichitus Roncea
Pentru Dana Nălbaru, succesul personal vine din lucrurile mărunte FOTO Cristina Nichitus Roncea

Cântăreaţa Dana Nălbaru (42 de ani) a vorbit despre alegerile care i-au schimbat viaţa şi a dezvăluit motivul pentru care a decis să adopte un copil.

Dana Nălbaru este căsătorită de 13 ani cu actorul Dragoş Bucur (41 de ani) şi au împreună trei copii – doi biologici, Sofia (11 ani) şi Kadri (2 ani), şi unul adoptat, Roxana (6 ani). De când s-a retras din lumina reflectoarelor, Dana şi-a dedicat aproape tot timpul creşterii copiilor şi spune că nu are de gând să mai revină pe scenă. Totuşi, de curând, cântăreaţa a dat startul unor întâlniri cu publicul în mai multe oraşe, sub numele de „Redescoperă iubirea“. 

După o lungă perioadă în care nu a mai vrut să apară în public, Dana Nălbaru a acceptat să vorbească despre familie şi alegerile care i-au schimbat viaţa, de ce a adoptat un copil de etnie romă, greutăţile prin care a trecut şi motivele pentru care a ales să se retragă din viaţa publică.

„Adevărul“: Cum a fost trecerea de la viaţa pe scenă la cea de mamă şi femeie care se dedică familiei?

Dana Nălbaru: Trecerea a fost destul de lungă, dar asumată. Erau tot felul de situaţii în care nu mai voiam să fiu pusă, tot felul de oameni în relaţie cu care nu mai voiam să fiu, am făcut loc în viaţa mea oamenilor de care aveam nevoie. Şi atunci s-au reglat lucrurile pentru mine. Dar nu a fost uşor. 

La ce fel de situaţii te referi?

Sunt multe. Uneori ai senzaţia că nimeni nu te înţelege, începi să te devalorizezi – succesul îţi oferă o validare, dacă oamenii te aplaudă ai sentimentul că eşti bun de ceva. Sunt tot felul de situaţii prin care treci în momentul în care decizi să schimbi macazul, ai tot felul de trăiri. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Unul dintre ele a fost că am rămas singură. În momentul în care m-am retras, au plecat din viaţa mea şi anumite persoane la care ţineam. Dar aşa a fost să fie. Oamenii care îmi erau prieteni au plecat din viaţa mea. Unii au fost îndemnaţi să facă treaba asta.  Relaţionările mele s-au scurtat, până când am avut sentimentul că sunt singură. Este un sentiment, mai mult decât a fi singur la propriu. 

Este greu de dus pe umeri succesul?

Depinde. Pentru unii oameni este ceva din care se hrănesc, pentru mine succesul a fost greu de dus. Încerc să evit, de asta nici nu mai apar. Nu-mi mai doresc acel tip de succes. Am descoperit ce înseamnă succesul personal care vine din lucrurile mărunte pe care le fac în fiecare zi şi din felul în care pun capul pe pernă, absolut liniştită că am făcut ceva bun în ziua respectivă. Este importantă relaţionarea cu oamenii, dar în primul rând mă raportez la mine, la ceea ce simt eu, ce-mi place şi ce mă bucură. Trăiesc în armonie datorită faptului că mi-am găsit liniştea şi echilibrul. Acesta este succesul pentru mine.

Deşi te-ai retras, stârneşti în continuare interes. Probabil datorită modului în care ai ales să renunţi la viaţa publică.

Nu cred că asta a stârnit interesul, cât alegerile pe care le-am făcut după aceea.

Adopţia unui copil este una dintre alegerile care crezi că a intrigat oamenii?

Da, e unul dintre lucruri. Ai doi copii şi mai vrei să adopţi unul. Oamenilor li se pare interesant.

De ce aţi ales să adoptaţi un copil?

Pentru că ne-am dorit, în primul rând. A fost o dorinţă veche, dinainte de a-l avea pe Kadri. Ne-am dorit să facem un real bine. Am simţit nevoia să salvez viaţa cuiva, oricât de lipsit de modestie sună lucrul ăsta. 

Cum aţi ales-o pe Roxana?

Am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o şi în patru luni ne-am cunoscut. La câteva săptămâni după ce ne-am văzut a venit la noi şi a rămas.

Cum a fost ziua în care aţi cunoscut-o?

A fost emoţionantă pentru fiecare dintre noi, însă pentru ea cel mai mult. La momentul respectiv nu mi-am dat seama, dar a fost extrem de emoţionată şi disperată să vină cu noi. A fost fain - era pieptănată, avea o rochiţă roz, se bâţâia, dansa. E foarte drăguţă Roxana. Şi e foarte puternică, mult mai puternică decât orice om am cunoscut vreodată. 

Era pe lista copiilor greu adoptabili pentru că este de etnie romă, nu? Te-ai temut de faptul ca va trebui să înfrunţi prejudecăţi şi să o înveţi şi pe ea să facă asta?

Nu, niciun moment. De nimic nu m-am temut şi de nimic nu mă tem. Eu nu sunt rasistă, nu mă interesează ce cred oamenii din jur.  

Dar pentru ea îţi este teamă?

Am încredere că împreună cu Dragoş o să reuşim să o pregătim pentru viaţă. Ea a făcut nişte progrese extraordinare. Are 6 ani, a trecut prin nişte lucruri foarte grele. O admir pentru cum este şi pentru tăria pe care o are. Acum merge la şcoală, şi-a făcut prieteni, e pe un drum extraordinar de bun. Chiar suntem mândri de ea. 

Ce aţi învăţat din interacţiunea cu Roxana?

În primul rând că iubirea trebuie să fie necondiţionată şi să avem răbdare. Oricât de greu ne este nouă, altora poate să le fie mai greu. 

Te-ai gândit să dai România pe o altă ţară?

Ne-am gândit de câteva ori la treaba asta. Încă ne gândim dacă rostul nostru la bătrâneţe o să fie aici. Unul din lucrurile care mă sperie pe mine este acela de a ajunge la mâna sistemului sanitar din România. Nu vorbesc despre medicii din ţara noastră, ci despre lucrurile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Deocamdată nu am pus în pactică plecarea, dar ne gândim. 

Cum ar fi România în care ţi-ar plăcea să îmbătrâneşti?

Trăiesc într-o ţară cu oameni frumoşi, dar România mea mi-ar plăcea să fie o ţară cu oameni mai pozitivi. Mi-ar plăcea să fim mai bucuroşi şi să ştiu că ne ajutăm cu adevărat unii pe alţii. Dacă aş avea puterea să schimb ceva, asta aş schimba. Dar nu consider că nu s-au făcut paşi. Nu mă număr printre cei care cred că România este ţara care nu a evoluat deloc. 

Cum a apărut ideea proiectului „Redescoperă iubirea“? Despre ce este vorba?

Ideea a venit în urma nenumăratelor mesaje primite pe reţelele de socializare, în care femeile mă întrebau: „Trec printr-o perioadă grea, dă-mi un sfat“ sau „Cum reuşeşti să fii atât de puternică“. M-am gândit că aş putea să le ajut pentru că eu am reuşit să ajung la un echilibru. Am început să povestesc din experienţele mele de viaţă şi aşa s-au născut aceste întâlniri. Este o campanie de conştientizare a faptului că trebuie să-ţi găseşti sinele pentru a fi în echilibru. De anul viitor o să adăugăm şi o parte  muzicală proiectului. 

O să o vedem din nou pe Dana Nălbaru pe scenă şi la televizor?

Probabil că o să apar mai des la televizor. Nu mă tem de treaba asta. Dar pur şi simplu n-am mai avut nimic de spus, nu pot să vorbesc despre copii de nenumărate ori. Mi-a făcut bine pauza asta. Dar nu o să mă vedeţi pe scenă, nu intenţionez să mă reîntorc. Cel puţin nu aşa cum era publicul HI-Q obişnuit.

De ce?

Proiectul nu este comercial. Nu are ca scop apariţiile mele pe scenă şi aplauzele. Nu mă interesează în momentul ăsta. Nu ştiu ce o să fie, vedem. Habar nu am, poate o să mă schimb peste un an. Asta este fain, ai libertate totală şi nu mai are nimeni aşteptări de la tine. 

Cum treci peste frici şi prejudecăţi?

Am şi eu frici şi prejudecăţi, există provocări în fiecare zi şi pentru mine. Dar am învăţat să nu mă mai las să cad în aşa fel încât să mi se pară că nu sunt bună de nimic. 

Au fost astfel de momente în viaţa ta?

Da, am avut momente de genul ăsta şi am învăţat din ele. Am învăţat să mă valorizez, am învăţat că sunt extraordinară, că pot să fac lucruri foarte bune, chiar dacă nu pentru toată lumea, nu poţi să satisfaci nevoile tuturor. Cei mai importanţi pentru mine sunt astăzi în cercul meu şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că suntem bine. Am depăşit de mult faza în care facem lucruri doar ca să dea bine sau spunem lucruri ca să le placă celorlalţi de noi.

Dacă ai putea să îi dai un sfat Danei de la 20 de ani, ce i-ai spune?

Mamă, Dana la 20 de ani era varză. Nu ştia pe ce lume se află. (râde) I-aş spune că nu contează decât să te bucuri, să fii prezent, să te bucuri cu adevărat de cei pe care îi iubeşti. I-aş spune că e fain să vezi lumea, să te pimbi. Sunt o grămadă de oameni cu care poţi să rezonezi şi dacă nu găseşti pe cineva cu adevărat potrivit să-l laşi să plece. Este unul din lucrurile pe care n-am ştiut să le fac la 20 de ani, nu am lăsat să plece din viaţa mea oamenii care erau nepotriviţi pentru mine. Întotdeauna oameni şi lucruri mai bune ţi se pregătesc. Nu e nimic aşa grav dacă eşti sănătos, nu merită să te consumi pentru nimic.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite