Universitatea din Bucureşti şi SNSPA îşi aleg rectorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atât Universitatea din Bucureşti, cât şi SNSPA (foto) îşi aleg rectorii la începutul lunii decembrie, foto Adevărul
Atât Universitatea din Bucureşti, cât şi SNSPA (foto) îşi aleg rectorii la începutul lunii decembrie, foto Adevărul

Universitatea din Bucureşti (UB) şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vor organiza în 4 decembrie, respectiv 11 decembrie alegeri pentru funcţia de rector.

Astfel, potrivit unei informări publicate pe site-ul Universităţii din Bucureşti, miercuri, 4 decembrie, comunitatea instituţiei de învăţământ superior va vota noul rector, scrie Agerpres.

Cine candidează la Universitatea din Bucureşti

Candidaţii pentru această funcţie sunt: lect. univ. dr. Florin Achim, prof. univ. dr. Marian Preda, prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad. Pentru alegerile de la UB vor fi organizate trei secţii de votare, opţiunile putând fi exprimate în intervalul 8.00 - 20.00. Cadrele didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii, reprezentanţii studenţilor în Senatul UB şi în consiliile facultăţilor au drept de vot.

"În ziua desfăşurării votului, toţi cei cu drept de vot sunt aşteptaţi de reprezentanţii facultăţilor, care le vor da buletinele de vot şi îi vor îndruma către cabinele de votare. Legitimarea se face prin intermediul oricărui act de identitate valabil, conform reglementărilor în vigoare", potrivit unei informări publicate pe site-ul instituţiei de învăţământ superior.

Alegerile pentru funcţiile de rector şi preşedinte al Senatului SNSPA pentru mandatul vor avea loc pe 11 decembrie, se arată într-o postare pe site-ul instituţiei.

Cine candidează la SNSPA

Pentru funcţia de rector va candida Remus Pricopie, iar pentru funcţia de preşedinte al Senatului, profesor univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu.

Votul va avea loc în Sala Multifuncţională de la sediul SNSPA între orele 8.00 şi 20.00. Potrivit sursei citate, rectorul SNSPA va fi ales prin votul "universal, liber exprimat, egal, direct şi secret" al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor.

Preşedintele Senatului SNSPA va fi ales prin votul "universal, liber exprimat, egal, direct şi secret" al tuturor membrilor noului Senat al SNSPA.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite