Ecaterina Andronescu, anunţ despre programul şcolilor. „Nu toţi elevii trebuie să meargă la şcoală de la ora 8.00”

Ecaterina Andronescu, anunţ despre programul şcolilor. „Nu toţi elevii trebuie să meargă la şcoală de la ora 8.00”

FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu exclude adoptarea unei formule conform căreia nu toate şcolile să înceapă programul la ora 8.00.

Precizările au fost făcute după ce primarul general Gabriela Firea a vorbit despre organizarea unei reţele de microbuze şcolare în vederea decongestionării traficului din Capitală şi a cerut sprijinul ministerului în vederea implementării proiectului, scrie Agerpres.

„Sunt de acord cu propunerea doamnei primar şi chiar mă gândeam - şi poate că acest lucru este valabil în mai multe oraşe - dacă am putea să gândim o formulă: nu toate şcolile să înceapă la ora 8,00. Să încercăm să decalăm programul în aşa fel încât să nu supraaglomerăm oraşele”, a declarat Ecaterina Andronescu,

„Din punctul de vedere al ministerului, suntem extrem de deschişi spre propunerile dumneavoastră. (...) Problema cu microbuzele, propusă de doamna primar Gabriela Firea, funcţionează în Cluj şi funcţionează cu rezultate foarte bune. Poate fi o soluţie, un model pe care să îl avem în mai mute din oraşele noastre aglomerate”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

Andronescu a propus uşor totodată ideea organizării unor laboratoare mobile în şcoli.

„Nu mai avem laboratoare în şcoli. Sincer vă spun că mă gândesc la o formulă de a construi laboratoare mobile şi de a deplasa aceste laboratoare de la o şcoală la alta. Când am introdus clasa pregătitoare în şcolile noastre, în cele mai multe clasa pregătitoare a intrat în laboratoarele de fizică, biologie şi chimie. Şi suntem acum în situaţia să avem un deficit de cadre didactice chiar la aceste discipline, ceea ce, fără îndoială, nu este de acceptat”, a precizat ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: