Demitere deloc nemţească la Colegiul German „Goethe“

Demitere deloc nemţească la Colegiul German „Goethe“

Părinţii şi elevii Colegiului German au protestat împotriva demiterii directoarei FOTO David Muntean

Scandalul de la Colegiul German Goethe, din Capitală, continuă. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a numit un alt director în locul profesoarei Cristina Popa, demisă la sfârşitul săptămânii trecute. Fosta directoare a anunţat că va pleca din învăţământ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) de a o demite pe directorarea Colegiului German „Goethe“, Cristina Popa, a stârnit reacţii aprinse.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) care i-a cerut demisia directoarei, a salutat decizia ISMB.

În schimb, elevii colegiului şi părinţii acestora au continuat şi marţi să protesteze împotriva demiterii, pe care o consideră abuzivă. Aceştia acuză  situaţia revoltătoare de la Colegiul German. Un membru al Consiliului de Administraţie al Colegiului „Goethe“, Mihai Bodea, şi-a depus, marţi, demisia, în semn de protest faţă de
„abuzul făcut de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin demiterea doamnei director Cristina Popa“.

Noul director a refuzat să discute cu reporterii „Adevărul“ referitor la situaţia generată de demiterea Cristinei Popa. Prin intermediul agenţilor care asigură paza în unitatea şcolară, noua conducere ne-a transmis că nu poate sta de vorbă dacă nu aveam aprobare scrisă din partea Inspectoratului Şcolar.

Cristina Popa renunţă la învăţământ

Fosta directoare Cristina Popa a anunţat că va părăsi definitiv învăţământul. Ea a transmis elivilor şi părinţilor un mesaj la încheierea mandatului.

„Am încercat zadarnic în ultimii patru ani, atât cât am fost director al şcolii noastre, să mă lupt cu mentalităţi strâmbe şi vechi, cu atitudini ce puneau în pericol valorile elementare în care am sperat că toţi credem, dar un sistem corupt şi mincinos a reuşit să mă învingă. Nu mai pot trăi într-o şcoală alături de unii oameni monstruoşi sufleteşte, pentru care copiii înseamnă doar o sursă de bani şi interese. (...) Din aceste considerente, foarte dureroase pentru mine, mă voi retrage un timp din activitatea de profesor la catedră. Las în urma mea o şcoală mai frumoasă şi nişte copii care au cunoscut, datorită selecţiei pe care am încurajat-o constant, oameni deosebiţi.
Copiilor mei de la clasa a V-a B le transmit că, deşi un timp poate nu voi mai fi acolo, mă pot întâlni oricând, fiindcă eu voi rămâne oricum prima lor dirigintă“, se arată în mesajul Cristinei Popa.

Profesoara a explicat pentru „Adevărul“ care ar fi fost, de fapt, adevăratul motiv al demiterii sale.
„Este suprinzător că s-a schimbat un director în timpul anului fără o motivaţie serioasă, cu nişte controale la care nu există un raport, cu incriminări extrem de subiective care nu ţin de un management defectuos. Această grabă înaintea testului de sâmbătă îmi pune foarte mari întrebări. În ultimii patru ani, reuşisem o stare de obiectivitate şi de neutralitate prin prezenţa profesorilor germani la test. A verifica un copil la 5-6 ani nu este simplu. Dorinţa ISMB a fost să-i scot pe profesorii germani din test. Apoi au început controalele, ameninţările. Înainte, cei care evaluau erau educatorii. Normal că erau implicaţi în activitatea de pregătire a copiilor. De aceea am vrut ca acest test să fie obiectiv. Consiliul profesoral a stablit marţi că profesorii germani rămân la test, dar alături de cei români. Nu este primul an când în preajma testului au fost presiuni“, a declarat Cristina Popa.

Reacţia părinţilor

Părinţii elevilor au acuzat interese politice în spatele deciziei Inspectoratului Şcolar şi spun că demiterea nu se fondează pe argumente concludente ale unui management defectuos sau pe o anchetă prealabilă în interiorul liceului aşa cum ar fi trebuit să fie.

„La Colegiul German Goethe, din Bucureşti, s-a desfăşurat în ultima săptămână un război fulger al unui grup de interese politic împotriva Conducerii şi a părinţilor susţinători. Acesta s-a încheiat cu demiterea directorului şi instalarea unui nou director, agreat de partidul politic reprezentant al minorităţii germane. Întregul demers a fost cauţionat de instituţii publice (precum Inspectoratul Şcolar General sau Ministerul Educaţiei), a căror complicitate e cu atât mai revoltătoare cu cât decizia demiterii nu se fondează pe argumente concludente ale unui management defectuos sau pe o anchetă prealabilă în interiorul liceului. Au fost, în schimb, ignorate argumentele câtorva evaluări instituţionale anterioare (a căror expertiză a fost invariabil favorabilă Conducerii liceului), ca şi poziţia şi argumentele câtorva sute de părinţi petiţionari“, se precizează într-un comunicat remis „Adevărul“ de Comitetul de părinţi al Colegiului German Goethe.

Părinţii acuză interese obsucure care se ascund în spatele actului de demitere. Momentul ar fi fost special ales, la sfârşitul acestei săptămâni având loc examenul de admitere la clasa zero.
„Contextul prezentei situaţii e lămuritor pentru seria de abuzuri comise. Liceul trece prin perioada examenului de admitere în clasa zero (cu predare în limba germană); proba eliminatorie de limbă, care va fi susţinută la finele acestei săptămâni, a fost până de curând controlată de învăţătoarele care activează în ciclul primar al şcolii. Directorul demis, Prof. Dr. Cristina Popa, a suspicionat (plecând de la informaţii şi indicii neoficiale, dar elocvente) practici nedeontologice şi ilegale. A dispus, din acest motiv, trecerea sarcinii de evaluare a testelor de admitere înspre profesorii germani care predau în liceu, fapt care a generat o întreagă campanie de calomniere, dezinformare şi, în cele din urmă, demitere“, se mai arată în document.


 

citeste totul despre: