Cum trăiește femeia care nu poate uita nicio zi din viață

O australianca în vârstă de 36 de ani spune că își amintește aproape fiecare zi din viață, iar amintirile îi revin încă din fragedă copilărie, cu emoțiile de atunci. Rebecca Sharrock suferă de o afecțiune neurologică extrem de rară, care îi permite să rememoreze în detaliu experiențe personale, dar îi poate îngreuna desprinderea de momentele dureroase. 

Foto: The Independent

Pentru Rebecca, diagnosticată în 2013 de o echipă de cercetători de la Universitatea din California , amintirile nu se așază într-o ordine liniară simplă. În schimb, mintea sa este traversată constant de flash-uri aleatoare din diverse etape ale vieții, din cauza afecțiunii neurologice extrem de rare numită HSAM (Highly Superior Autobiographical Memory – Memorie Autobiografică Superioară Altora  

Într-un interviu acordat publicației The Independent din locuința sa din Brisbane, Australia, Rebecca a descris un flux de amintiri care nu respectă ordinea anilor: experiențe plăcute, dureroase sau banale se succed imprevizibil.

Trăiesc cu reveniri constante și aleatorii ale unui amalgam de experiențe — negative, pozitive, banale. Îmi trec tot timpul prin minte, de la vârste diferite: pot să sară de la trei ani la 20 de ani, apoi la șapte ani și la 16 ani. Mi-e foarte greu să adorm noaptea, a povestit Rebecca.

Amintiri de care se desprinde cu greu

Femeia, care are și autism, anxietate și tulburare obsesiv-compulsivă, spune că îi este dificil să se desprindă de amintirile tulburătoare. Specialiștii au descoperit că persoanele cu această memorie rară obțin adesea scoruri ridicate la tendințele obsesiv-compulsive, cele două condiții alimentându-se reciproc.

Îmi este greu să las în urmă emoțiile, să las în urmă gândurile, iar cu HSAM, asta se extinde la tot mai multe amintiri de care nu mă pot desprinde, a explicat ea.

Cum își amintește vestea morții prințesei Diana

În timp ce evenimentele majore de la nivel global se estompează în memoria publicului, Rebecca le poate evoca cu o precizie extraordinară. Întrebată despre 31 august 1997, ziua în care a murit prințesa Diana, Rebecca a relatat în detaliu scena în care familia sa a aflat vestea. Avea șapte ani și, spune ea, mama nu o lăsa încă să urmărească știrile, de teamă că ar putea să o sperie.

Eu și sora mea făceam baie, iar mama ne spăla pe cap. Atunci, mătușa mea a strigat: «O, prințesa de Wales a murit», și-a amintit Rebecca.

Rebecca a fost diagnosticată cu HSAM la 23 de ani, după doi ani de testări.

Cum verifică cercetătorii amintirile

Craig Stark a explicat pentru The Independent că el și echipa sa au verificat amintirile unor persoane cu HSAM punând întrebări atât despre evenimente publice, cât și despre întâmplări din viața personală. În unele cazuri, relatările au putut fi confruntate cu informații despre evenimente publice, iar în altele cercetătorii au avut la dispoziție jurnale personale. Unii participanți s-au prezentat chiar cu mai multe cutii de jurnale, a povestit profesorul.

HSAM se referă la o capacitate excepțională de a rememora experiențe autobiografice. Potrivit relatării The Independent, cercetătorii au identificat aproximativ 100 de persoane cu această particularitate în întreaga lume. Stark subliniază însă că numărul total al celor care au HSAM nu poate fi stabilit cu certitudine: cifra cazurilor identificate nu reprezintă neapărat numărul tuturor persoanelor care au această capacitate.

Printre exemplele cunoscute menționate de publicație se numără actrița Marilu Henner, devenită celebră datorită sitcomului „Taxi”, difuzat între 1978 și 1983.

Marilu Henner: amintirile dau sens vieții

Marilu Henner privește această capacitate și dintr-o perspectivă pozitivă. În timpul unei vizite la unul dintre cursurile profesorului de psihologie Charan Ranganath, de la University of California, Davis, actrița le-a vorbit studenților despre importanța amintirilor personale, potrivit revistei universității, citate de The Independent.

Dezvoltarea unei memorii autobiografice mai bune este cea mai puternică apărare pe care o avem împotriva lipsei de sens. Pentru că, astfel, viețile noastre contează, a spus actrița.

Rolul repetiției în păstrarea amintirilor

Craig Stark a declarat pentru The Independent că persoanele cu HSAM studiate de echipa sa au obținut scoruri ridicate la evaluarea tendințelor obsesiv-compulsive. Profesorul a descris și felul în care acestea își organizează și reiau în minte întâmplările cotidiene.

„Transformă ziua, în esență, într-o versiune de jurnal sau de postare pe rețelele sociale. Și asta își amintesc foarte, foarte bine. Se gândesc la ea de mai multe ori — repetiție în timp, exercițiu repetat. Au o structură pentru toate acestea. Fac legături cu alte evenimente”, a explicat Stark.

În opinia cercetătorului, aceste obiceiuri contribuie la memoria autobiografică excepțională a persoanelor cu HSAM. El subliniază că beneficiile repetiției pentru memorie sunt cunoscute de multă vreme, dar că majoritatea oamenilor nu își revizitează experiențele personale în același mod.

Un „fișet” cu amintiri, ordonate pe zile, luni și ani

Rebecca spune că îi place să își organizeze amintirile, un obicei pe care îl pune pe seama tulburării obsesiv-compulsive. Încă din copilărie, teama de a uita era legată, pentru ea, de sentimentul că ar putea pierde o parte din propria viață.

E ca și cum aș avea în minte, metaforic vorbind, un fișet, iar mie îmi place să le organizez pe luni, ani și zile. În copilărie, din cauza tulburării obsesiv-compulsive, îmi era teamă să nu uit lucruri. Așa că, atunci când mama îmi spunea: «Trebuie doar să îți pui amintirile într-o cutie», îi răspundeam: «Dar mi-e teamă că le voi uita și că atunci va lipsi o parte din viața mea», a povestit ea.

Muzica și limbile străine, un refugiu în fața amintirilor nedorite

Pasionată de muzică clasică și de limbi străine, Rebecca se folosește de aceste preocupări pentru a-și muta atenția de la amintirile care îi revin neinvitate în minte. Seara, când nu reușește să adoarmă, ascultă muzică clasică.

Îmi ancorez mintea într-o stare de relaxare imaginându-mi pur și simplu că gândurile și sentimentele mele sunt notele muzicii, iar asta mă ajută foarte mult, a explicat ea.

Rebecca spune că ia medicamente pentru tulburarea obsesiv-compulsivă de la vârsta de 16 ani. Stresul poate face însă ca unele zile să fie mai greu de gestionat decât altele.

Potrivit relatării The Independent, problemele cu care se confruntă nu îi permit să conducă sau să urmeze o carieră convențională. Rebecca explică faptul că a ales scrisul și activitățile creative pentru că acestea îi oferă o ocupație, dar o ajută și să își liniștească mintea.

Dacă ar trebui să stau într-un singur loc toată ziua și să fac ceea ce am de făcut, ar trebui să îmi readuc constant mintea în prezent din cauza acestor reveniri ale amintirilor. A trebuit să aleg o ocupație care presupune scris și muncă de creație, care îmi relaxează mintea. Așa că mă ține ocupată, dar mă și relaxează, a spus Rebecca.

La momentul interviului, Rebecca lua lecții de chitară clasică de trei ani și plănuia să înceapă și studiul viorii. Învățase să vorbească spaniola și franceza și era aproape de finalizarea cursurilor de italiană. Concentrarea necesară pentru a învăța o limbă străină sau a studia un instrument o ajută, spune ea, să își îndrepte atenția în altă parte.

Viața, povestită în cărți

În 2024, Rebecca și-a publicat prima carte, „My Life is a Puzzle”, în care își prezintă cronologic experiențele de la naștere până la vârsta de 30 de ani. Potrivit relatării The Independent, ea lucrează la un nou volum, intitulat „My Life in Sketches”.

Rebecca spune că, multă vreme, și-a dorit să nu se confrunte cu aceste dificultăți. În ultimii ani, însă, a început să privească altfel ideea unei vieți diferite de singura pe care a cunoscut-o.

Mulți ani mi-am dorit să fiu ca majoritatea celorlalți oameni. Mi-am dorit să nu am tulburare obsesiv-compulsivă, să nu am aceste experiențe legate de HSAM, să nu am dificultățile asociate autismului, care reprezintă principala cauză a anxietății mele”, a spus Rebecca. „În ultimii cinci ani, m-am gândit că, pentru că nu am cunoscut niciodată o altfel de viață, ar fi tulburător să trebuiască să mă adaptez brusc unei vieți diferite.

Ea speră că mai multe cercetări asupra HSAM vor contribui la o mai bună înțelegere a creierului.

Trebuie să aflăm mult mai multe despre ceea ce se află în lumea noastră, nu despre ceea ce este în afara ei, a spus Rebecca.