Actorii principali în funcţionarea învăţământului trebuie să-şi asume măsurile potrivite contextului în care îşi desfăşoară activitatea şcoala respectivă, chiar dacă acestea contravin indicaţiilor „de sus”. De altfel, ministrul Educaţiei a şi declarat că ghidurile publicate sunt orientative, n-au fost asumate prin Ordin de ministru. Să ne furăm singuri căciula, să ne comportăm ca şi cum totul ar fi perfect este cea mai proastă soluţie, demnă de regimul comunist.

Contextul social-economic-politic

S-a întâmplat şi în guvernarea liberală ce s-a întâmplat de atâtea ori în guvernările anterioare. „Structurile” din ministere au ajuns la un moment dat să „încalece” ministrul prea slab aflat în fruntea ministerelor, să-i impună judecata şi soluţiile lor. „Structurile” sunt formate din oameni învechiţi în rele, eşuaţi în fotolii ministeriale pentru că altceva nu ştiu să facă. Incapabili să înţeleagă evoluţia educaţiei, de exemplu, încremeniţi în ce au trăit ei acum 30-50 de ani. Cel puţin două exemple sunt evidente: ministerul Educaţiei şi ministerul de Interne. Aceiaşi oameni care au funcţionat şi sub guvernele PSD-iste fac şi desfac politicile publice elaborate de respectivele ministere. Grav este că premierul Orban şi preşedintele Iohannis nu înţeleg aceste lucruri evidente şi n-au schimbat miniştrii „încălecaţi” cu persoane capabile să dea afară „structurile”, să aducă oameni noi şi competenţi, care să nu fie legaţi ombilical de trecutul comunist şi socialist al României. Iar pentru această eroare plătim noi toţi.

Pregătirea deschiderii anului şcolar

Cum spuneam, actorii principali din învăţământ trebuie să ignore faptul că avem un guvern şi un minister al Educaţiei. Au responsabilitatea imensă de a face să funcţioneze, în condiţiile dramatice aduse de pandemie, un sistem de învăţământ rămas anchilozat în tiparele anilor 1960-1990. Este în joc soarta a 3 milioane de elevi, copiii noştri, care n-ar trebui să plătească incompetenţa şi indecizia conducătorilor vremelnici.

Copiii şi tinerii, chiar contaminaţi cu coronavirus, sunt aproape toţi asimptomatici, trec uşor prin boală. Grav este faptul că devin vectori puternici de infectare în familiile lor, compuse şi din persoane extrem de expuse riscului aduse de virus. Am văzut ce se întâmplă în comunităţi, fie unităţi economice, spitale, azile de bătrâni. O singură persoană infectată poate transmite virusul, doar prin simple conversaţii, la zeci, sute de contacti, unii dintre ei extrem de vulnerabili. Aşa se poate întâmpla şi la şcoală. Un elev infectat fără să ştie, dacă vorbeşte doar, fără mască, cu alţi zeci de colegi, îi poate infecta, iar aceştia „transportă” virusul în familiile lor, punând în pericol viaţa părinţilor, bunicilor, care nu sunt la fel de rezistenţi în faţa virusului.

Părinţii. Trebuie să înţeleagă să nu-şi trimită copiii la şcoală, chiar dacă sunt asimptomatici, dar există suspiciunea că ar fi fost în contact cu persoane infectate cu coronavirusul. Nu mai vorbim de situaţia în care copiii au febră sau prezintă simptomele unor răceli, sau alte simptome incerte. Până nu se lămuresc despre ce simptome ar fi vorba, împreună cu medicii de familie, copiii vor fi ţinuţi acasă, absentând motivat de la şcoală.

Conducerile de şcoli. Au sarcina cea mai dificilă. În funcţie de contextul şcolar în care îşi desfăşoară activitatea, săli de clasă, număr de elevi în clase, grupuri sanitare, personal didactic şi nedidactic, resurse umane, financiare şi materiale, după ce au citit şi înţeles riscurile aduse de pandemie, trebuie să organizeze derularea activităţilor şcolare. Este important ca această organizare să rezulte din colaborarea cu medici, părinţii, profesori şi autorităţile locale.

Primele 2-3 zile trebuie dedicate explicării elevilor la ce riscuri se expun, ei şi familiile lor, dacă nu poartă permanent mască, pentru protecţia lor, în primul rând. În clase, pe toate holurile şi la grupurile sanitare trebuie instalate dozatoare cu dezinfectanţi, verificate şi supravegheate de către personalul de îngrijire, pe care elevii să le folosească în fiecare pauză sau ori de câte ori este nevoie. Resursele financiare şi procurarea acestor dozatoare revine autorităţii locale care au în subordine şcoala respectivă. Şi directorii pot uza de toate relaţiile şi sponsorii posibili pentru a rezolva această problemă.

Problema distanţării sociale este cea mai dificilă. Majoritatea şcolilor şi claselor au bănci de două locuri, nu se poate asigura distanţa de 1 m între elevi. Să montezi în scurt timp sute de mii de panouri separatoare mi se pare imposibil. Există şcoli aglomerate, cu peste 30 de copii în clase, unele învaţă în două şi chiar trei schimburi. Rămâne să sperăm în înţelepciunea conducerilor de şcoli pentru a rezolva această problemă. În multe şcoli va fi imposibil de rezolvat.

Împărţirea claselor în două grupuri, care să înveţe alternativ fie în clase, fie online sau în două schimburi, este greu de realizat. Transmiterea live a lecţiilor este imposibil de realizat cu aparatura de supraveghere audio-video existentă în şcoli, şi folosită la examenele naţionale (aici).

Învăţarea în două schimburi presupune dublarea normelor didactice şi nu se ştie dacă avem la dispoziţie profesorii şi resursele financiare pentru a-i plăti. Să sperăm că, de la caz la caz, directorii şi Consiliile de Administraţie vor găsi soluţiile adecvate.

Nu este clar cu ce planuri cadru vor lucra şcolile la gimnaziu. Cu cele actuale, care presupun 6-7 ore pe zi la gimnaziu? Ministerul tace în această privinţă, deşi are dreptul de stabili planurile cadru prin Ordin de ministru. Să ţinem elevii la şcoală, 7 ore pe zi, cu masca pe faţă? Dna ministru, asta vreţi?

Ministerul putea să facă de mult biblioteca virtuală, formată din lecţii filmate ce cei mai buni profesori, în clase reale, interacţionând cu elevii. O astfel de lecţie, editată şi asigurată de condiţii optime de aparatură şi materiale didactice, ar putea fi vizionată de sute de mii de elevi, şi ar suplini în bună măsură lecţiile online, care acum sunt o himeră.

Organizarea pauzelor şi deplasărilor elevilor în şcoală. Iarăşi o problemă extrem de grea. Prezenţa simultană a elevilor în pauzele obişnuite creează dificultăţi insurmontabile în păstrarea distanţei sociale între elevi. Pauzele decalate conduc la un zgomot de fond care perturbă lecţiile aflate în desfăşurare. Poate soluţia ar fi ca elevii să rămână în clase, cu excepţia celor care merg la toaletă. Se pot organiza activităţi recreative, extracurriculare, şi cu elevii aflaţi în pauze în clase. Sau elevii se relaxează, mai discută unii cu alţii, dar cu mască şi păstrând distanţa de 1 m. Rămâne ca directorii să găsească şi aici soluţii.

Curăţenia, igiena şi dezinfecţia spaţiilor şcolare. Se face după plecarea elevilor din şcoală, eventual şi sâmbăta şi duminica. Necesită resurse umane şi materiale importante, puse la dispoziţie de către autoritatea locală, dar se poate apela, la nevoie, şi la firme specializate în astfel de operaţii.

Corect şi normal ar fi ca deja directorii de şcoli să aibă întâlniri repetate cu autorităţile locale, cu părinţii, cu profesorii şi autorităţile sanitare. Să ştie pe ce resurse umane, financiare şi materiale pot conta, să solicite sprijin, chiar sponsorizări de la unităţi economice, să ştie pe ce profesori se pot baza la începutul anului şcolar, pentru a stabili rapid scenariul începerii activităţii în şcoală, în variantele pe care le va stabili DSP pe 10 septembrie.

Inspectorii Şcolari ar trebui să supravegheze în deaproape şcolile, şi în cazul în care constată directori incapabili să se achite de aceste sarcini cu totul speciale, să-i schimbe rapid din funcţie cu alte persoane competente.

Scenariul negru. Ar fi acela în care apar focare de infecţie în mai multe clase sau în mai multe şcoli dintr-un judeţ. În funcţie de numărul elevilor infectaţi, se ia decizia ca şcoala sau şcolile să se închidă. Sigur, mulţi salariaţi vor răsufla uşuraţi. Stau acasă pe salariu întreg două sau mai multe săptămâni. Numai că interesele generale ale societăţii, apărate, nu-i aşa, de instituţiile statului, nu sunt date de şcoli închise. Vom vedea dacă instituţiile sunt capabile şi cum vor apăra interesele generale ale societăţii.

În condiţiile în care s-a pierdut deja un semestru şcolar în anul anterior, profesorii treuie să-şi asume liberatea de a esenţializa predarea şi recuperarea materiei, pentru că oricum programele sunt prea încărcate, prea stufoase, pline de concepte şi teorii nefolositoare în viaţa reală.

Concluzii

Începutul anului şcolar este un moment dificil pentru societatea românească, perceput la fel în multe alte ţări. Depinde de toţi actorii angrenaţi în sistemul educaţional, părinţi, elevi, profesori, autorităţi locale, instituţii ale statului, să trecem cu bine peste acest hop şi sistemul să funcţioneze, mai bine sau puţin bine. Alternativa, haosul generalizat în sistemul de învăţământ, ar putea costa generaţiile de elevi un an pierdut din viaţa lor şcolară, greu de recuperat în viitor.