O fostă analistă a armatei SUA, arestată pentru scurgerea de informații clasificate către un jurnalist
0O fostă angajată a armatei SUA a fost pusă sub acuzare după ce ar fi transmis documente clasificate unui jurnalist, au anunțat miercuri autoritățile americane. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a fost reținută de FBI, iar ancheta vizează comunicări repetate purtate timp de mai mulți ani.

Potrivit Departamentului de Justiție, Courtney Williams a fost arestată marți de agenți ai FBI, fiind acuzată că a divulgat informații sensibile din domeniul apărării. Deși autoritățile nu au confirmat identitatea jurnalistului implicat, presa americană sugerează că ar fi vorba despre jurnalistul de investigație Seth Harp, autorul unei cărți publicate în 2025 despre forțele armate de la Fort Bragg, relatează Agerpres.
Conform documentelor judiciare, Williams a lucrat între 2010 și 2016 într-o unitate militară din cadrul bazei Fort Bragg, cea mai mare bază militară din Statele Unite și sediul Forțelor Speciale. În acea perioadă, ea deținea o autorizație de securitate de nivel „strict secret”.
Anchetatorii susțin că, între 2022 și 2025, femeia ar fi comunicat în mod repetat cu jurnalistul, prin apeluri telefonice și mesaje text. De altfel, numele ei apare menționat în cartea acestuia.
Acuzații grave: „A trădat acest jurământ”
Reprezentanții FBI consideră că faptele sunt deosebit de grave, având în vedere poziția ocupată anterior de suspectă.
„Courtney Williams a depus jurământul de a proteja secretele țării noastre în calitate de angajată a unei unități militare speciale a armatei” și „a trădat acest jurământ divulgând informații clasificate către mass-media, punând astfel în pericol țara noastră”, a declarat Roman Rozhavsky, director adjunct al Diviziei de Contrainformații și Spionaj a FBI.
Acuzații de hărțuire și discriminare
Potrivit postului american WRAL TV, cartea jurnalistului detaliază inclusiv episoade de hărțuire sexuală și discriminare pe care Courtney Williams le-ar fi trăit în perioada în care activa la Fort Bragg.
Departamentul de Justiție a mai precizat că, după apariția volumului, femeia ar fi continuat să discute cu autorul, exprimându-și îngrijorarea cu privire la informațiile publicate.
În mesajele schimbate, aceasta ar fi spus că este „îngrijorată de cantitatea de informații clasificate care au fost divulgate”.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească exact amploarea informațiilor transmise și impactul acestora asupra securității naționale.






















































