Wizz Air anunţă reduce cu 30% preţul biletelor de avion. Care este destinaţia şi când se aplică promoţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wizzair

Wizz Air a anunţat reduceri de 30% pentru bilete de avion pentru una dintre cele mai accesate dintre rutele sale, precizând şi durata valabilităţii promoţiei lansate.

Reducerea de 30% se referă la zborurile selectate către şi dinspre Milano, fiind valabilă pentru toţi clienţii (până la 23:59 ora Europei Centrale), zborurile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot face pe wizzair.com sau prin aplicaţia de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opţiunea WIZZ Flex rezervării, pentru a avea o măsură suplimentară de protecţie. Procedând astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi vor primi 100% din tariful iniţial rambursat imediat sub formă de credit şi pot schimba datele şi chiar rutele de oricâte ori doresc.   

Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuşi.

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală iar, conform programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei aeriene dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

Şerveţele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce priveşte cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata fără contact.

Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minim orice posibil contact fizic în aeroport. Daţi clic aici pentru a vizualiza noul videoclip Wizz Air pentru securitate, pentru mai multe informaţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite