VIDEO Orban: 750.000 de români caută un loc de muncă. Vom stimula angajările şi vom investi în infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, că 750.000 de români caută un loc de muncă, Guvernul intenţionând să stimuleze angajările şi să investească în infrastructură.

"În ceea ce priveşte măsurile active de ocupare a forţei de muncă, cu siguranţă, vom apela la un instrument pentru persoanele care au fost în şomaj tehnic şi care revin în activitate în companiile în care au lucrat. Vom acorda, practic, plata unei sume, încă nu am stabilit cuantumul, depinde de resursele de care dispunem, de 35 şi 45%, ca o măsură activă pentru reluarea activităţii de către angajaţii care au fost în şomaj tehnic", a spus Orban, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.

El a adăugat că perioada de acordare a şomajului tehnic va fi prelungită până la 1 iunie.

"După data de 1 iunie vom menţine şomajul tehnic numai către angajaţii companiilor din domenii în care se menţin restricţiile. De exemplu, în domeniul spectacolelor, evenimentelor culturale, restaurantelor, adică, unde se vor menţine restricţii în ceea ce priveşte derularea activităţii", a completat premierul.

Potrivit acestuia, se lucrează şi la elaborarea unui instrument pentru a susţine angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

"Va depinde de categoria în care se află aceste persoane, un instrument e folosit pentru persoanele de peste 50 de ani, un alt instrument pentru absolvenţi şi un alt instrument pentru populaţia de vârstă adultă care e în căutarea unui loc de muncă. Vom încerca să creăm stimulente pentru companii ca să angajeze persoane aflate în căutarea unui loc de muncă", a spus Orban.

El a menţionat că Executivul estimează o creştere a numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă cu 650.000 - 750.000, faţă de cele care primeau ajutor de şomaj.

"Sunt aproximativ 300.000 de contracte de muncă încheiate. La asta putem adăuga un număr de 250.000 - 350.000 de români care au revenit din ţările în care lucrau şi care şi ei se află în căutarea unui loc de muncă. Deci, estimăm o creştere a numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă la 650.000 - 750.000 de cetăţeni, în plus faţă de cei care se aflau în plata ajutorului de şomaj, ca atare va fi nevoie de o politică activă de ocupare a forţei de muncă", a afirmat Orban. 

Plan de măsuri economico-sociale

Pe de altă parte, premierul a reiterat că Guvernul lucrează la un plan de măsuri economice şi sociale şi că vor fi mobilizate toate resursele financiare pentru marile obiective de infrastructură de transport, de infrastructură energetică, de infrastructură în domeniul sănătăţii, educaţiei, în domeniul comunicaţiilor şi în domeniul agriculturii.

"Acest plan va cuprinde mai multe categorii de măsuri. Primul pilon al reconstrucţiei economice pe care-l gândim este pilonul investiţiilor publice", a spus Orban.

Potrivit acestuia, sunt inventariate toate resursele necesare în afara veniturilor pe care le înregistrează bugetul de stat. "Inventarierea acestor venituri este extrem de importantă, pentru că noi va trebui să dimensionăm acest program şi, mai ales, toate măsurile pe care le vom adopta în funcţie de resursele financiare de care dispunem efectiv, resurse care să fie mobilizabile în mod realist, pentru că, altfel, dacă iniţiem măsuri pentru care nu avem sprijin financiar, riscăm să provocăm un rău mai mare în economie", a spus Orban.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite