Vasilescu: Dacă se va introduce impozitul pe gospodărie, analizăm posibilitatea de a acorda familiilor deduceri pentru copii

0
0

Ministrul Muncii Olguţa Vasilescu a confirmat că există discuţii privind introducerea impozitului pe gospodărie, spunând că în acest caz analizează posibilitatea de a acorda familiilor deduceri pentru copii, potrivit Agerpres.

Olguţa Vasilescu a fost rugată de jurnalişti să detalieze afirmaţia făcută anterior de ministrul propus pentru Educaţie, potrivit căruia există posibilitatea de a se aplica deduceri pentru părinţii care îşi trimit copiii la şcoală.

Ea a precizat astfel că familiile ar putea beneficia de deduceri pentru copii, precum cheltuielile pentru meditaţii, dacă se va aplica impozitul pe gospodărie.

„Aşa este, este în programul de guvernare. Este vorba de impozitul pe gospodărie despre care s-a tot discutat. Există varianta să se dea posibilitatea familiei să deducă cheltuieli pentru copii, cum sunt meditaţii, de exemplu, şi asta va duce la fiscalizarea mai multor venituri. Dar este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi Ministerului de Finanţe”, a răspuns ministrul propus al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, după audierile din comisiile parlamentare reunite.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite