Vânzările Oltchim au crescut anul trecut cu 18%, iar profitul operaţional din activităţi curente a ajuns la 9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din 2013
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din 2013

Oltchim a înregistrat anul trecut vânzări de 167 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de 2014, în timp ce profitul operaţional din activitatea curentă s-a situat la 9,6 milioane de euro, după rezultate anuale negative în 2010-2014, a anunţat compania pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Per total, Oltchim a consemnat o pierdere brută de 8,2 milioane de euro, reprezentând, însă, o îmbunătăţire cu 34,6 milioane euro faţă de anul 2014 şi cu 64,2 milioane euro faţă de anul 2013.

Pierderea se calculează dintre profitul total brut de 3 milioane de euro plus o pierdere de 11,2 milioane de euro determinată de cheltuielile de conservare a instalaţiilor nefuncţionale de pe platformele de la Bradu şi de la Vâlcea, plus cheltuielile cu plăţile compensatorii aferente disponibilizării de personal finalizate în luna decembrie precum şi alte costuri financiar bancare calculate până la data aprobării planului de reorganizare.

Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, la polioli - polieteri vânzările cantitative au crescut cu 20% faţă de anul trecut, iar vânzările de produse clorosodice au înregistrat o creştere cu 3%. Societatea valorifică peste 75% din cifra de afaceri la export.

Societatea estimează pentru 2016 obţinerea de profit pe total activitate, respectiv acoperirea integrală a cheltuielilor cu amortizarea şi cheltuielilor financiare. Ultimul an când Oltchim a înregistrat profit pe total activitate a fost anul 2006.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite