Vânzări scăzute pentru Holcim-Ştiri pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania deţine în România trei fabrici de ciment
Compania deţine în România trei fabrici de ciment

Vânzările de ciment şi clincher ale grupului elveţian Holcim în România au scăzut anul trecut cu 19% în volum, comparativ cu nivelul din 2008, din cauza crizei economice, în timp ce preţurile au urcat cu 1,5%.

„Sectorul construcţiilor din estul şi sud-estul Europei s-a redus substanţial. În România, Ungaria şi Bulgaria activitatea din domeniul construcţiilor private a stagnat, iar un număr mare de proiecte publice din infrastructură au fost suspendate din cauza crizei. În aceste condiţii, vânzările de ciment au fost afectate grav. Volumele au scăzut semnificativ în România, Ungaria şi Cehia", se arată în raportul financiar al Holcim pentru 2009.

Astfel, anul trecut, în România, s-a folosit în construcţii cu 30% mai puţin ciment faţă de 2008, respectiv opt milioane de tone. Nici previziunile pentru 2010 nu sunt optmiste. Producătorii se aşteaptă la o nouă diminuare de 5-10%. „Anul 2010 va fi mai prost decât 2009. Nu vom atinge nivelul din 2008 mai devreme de trei-cinci ani", spune Ion Crângaşu, directorul executiv al patronatului de profil CIROM.

Reprezentantul patronatului a precizat că producţia de ciment a scăzut cu 27,8% anul trecut, la 7,8 milioane tone, iar cifra de afaceri a celor trei mari producători, Lafarge, HeilderbergCement şi Holcim, a scăzut de la 910 milioane euro la 620 milioane euro în 2009.

Cifrele săptămânii

21 De bănci vor împărţi plafonul de 700 de milioane de euro, bani garantaţi de către stat pentru programul „Prima Casă", iar cele mai mari fonduri le vor primi BCR şi BRD.

400 De firme lucrează în prezent cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin ANL şi CNI conform ministrului de resort, Elena Udrea.

97,8 Milioane de lei este cifra de afaceri înregistrată anul trecut de Unirea Shopping Center (SCDM), firmă care administrează două centre comerciale cu acelaşi nume.

1.904 De autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale s-au eliberat în ianuarie 2010, în scădere cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport emis de Insitutul Naţional de Statistică (INS).

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite