Video Va ajunge combinatul siderugic la fier vechi? Controversele privatizării și închiderii fostului colos industrial al Hunedoarei

Autoritățile din Hunedoara nu s-au împăcat cu închiderea combinatului siderurgic din Hunedoara și reclamă că fostul mare complex industrial, în trecut cu 20.000 de salariați, acum cu doar câteva sute, ar putea ajunge la fier vechi.

Combinatul din Hunedoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Combinatul siderurgic din Hunedoara a fost privatizat în 2003, când a fost preluat de actualul grup ArcelorMittal, însă la peste două decenii de la reorganizarea acestuia, conducerea companiei a decis oprirea definitivă a producției.

Închiderea combinatului afectează economia Hunedoarei

Decizia închiderii combinatului a stârnit neliniștea multor localnici, iar autoritățile locale și unii politicieni au reacționat, solicitând intervenția statului român. Într-o scrisoare deschisă adresată Președintelui României și Guvernului României, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a cerut, printre altele, desecretizarea contractului de privatizare nr. 49/28.10.2003, prin care SC Siderurgica SA Hunedoara a trecut din proprietatea statului român în proprietatea companiei LNM Holdings/ISPAT (actualul ArcelorMittal SA).

„Nu putem neglija faptul că Uzinele de Fier Hunedoara au funcţionat încă din 1884, transformându-se apoi în „Combinatul Siderurgic Hunedoara”, mai târziu în „SC Siderurgica S.A.”, iar în 2003, această entitate-etalon a industriei româneşti a fost vândută unei companii private, companie care, acum, anunţă încetarea definitivă a activităţii „fabricii sale de la Hunedoara”. Metalurgia hunedoreană a reprezentat un important pol de dezvoltare al României preţ de un secol. Suntem absolut convinşi că nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul unei zone istorice a ţării nu se pot arunca la fier vechi! Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru, indiferent că este vorba despre o administrare „de stat” sau despre un proprietar privat!”, susține primarul Hunedoarei.

Alți politicieni locali s-au alăturat demersului primarului, solicitând la rândul lor măsuri pentru a preveni ca fostul mare complex siderurgic să ajungă „la fier vechi”.

Combinatul siderurgic, între declin și stagnare

În combinatul din Hunedoara, altădată o emblemă a siderurgiei românești, cu 20.000 de salariați în anii ‘70 și ‘80 și cu o producție anuală de peste trei milioane de tone de oțel, în ultimii ani mai lucrau 500 - 600 de oameni.

După privatizarea sa, în timp ce investițiile ample în retehnologizarea și modernizarea complexului au fost rare, numărul salariaților a fost într-o continuă scădere, salariile au rămas necompetitive pentru o ramură industrială grea, iar tot mai mulți dintre angajați rămâneau la locul de muncă, după ce se pensionau în jurul vârstei de 50 de ani, pentru a-și completa veniturile din pensie.

În septembrie, când conducerea ArcelorMittal a anunțat închiderea combinatului, compania din Hunedoara mai număra 477 de salariați, majoritatea fiind și pensionari.

O parte dintre ei urmau să părăsească definitiv combinatul din toamna acestui an. Conducerea companiei arăta că decizia de oprire a activității a fost determinată de imposibilitatea uzinei de a rămâne competitivă pe piețele interne, europene și internaționale. La Hunedoara erau fabricate profile și corniere destinate sectoarelor de energie, construcții și infrastructură.

„Condițiile de piață foarte dificile, generate de prețurile ridicate la energia electrică și de presiunea importurilor la prețuri reduse din afara Uniunii Europene, au făcut imposibilă continuarea activității. ArcelorMittal Hunedoara nu mai poate absorbi pierderi financiare suplimentare”, se arată în comunicatul transmis de combinat.

În ciuda numărului redus al angajaților față de perioada sa de maximă productivitate, combinatul siderurgic rămăsese unul dintre angajatorii importanți din Hunedoara, un municipiu cu o populație de circa 50.000 de oameni, unde locurile de muncă din sectorul public domină piața locală a muncii.

În plus, deși cei mai mulți hunedoreni nu mai au legături cu combinatul în care, în trecut, aproape fiecare familie din Hunedoara avea cel puțin un angajat, pentru unii localnici, închiderea combinatului este tratată și ca o problemă sentimentală.

Din 1884, când au fost inaugurate primele furnale din Hunedoara, complexul metalurgic a funcționat aproape neîntrerupt până în 2025.

Declinul combinatului din Hunedoara, grăbit de restructurări și furturi

Declinul său abrupt a început imediat după 1990, grăbit nu numai din cauza situației dificile din industria grea și a lipsei de competitivitate a „coloșilor” României, de restructurările și disponibilizările masive, dar și de numeroasele furturi și devalizări care l-au afectat.

„Ne confruntăm la Hunedoara cu un fenomen foarte grav. După Revoluţia din Decembrie 1989, dar mai ales în ultima vreme, s-au înmulţit sustragerile din avutul public, mai precis din societatea comercială Siderurgica. Unii au înţeles libertatea în sensul că pot face ce vor fără să dea seamă nimănui. Adevărul este că din marele combinat se fură ca în codru. Se fură, nu un şurub, o piuliţă acolo, de care omul are nevoie acasă, la bicicletă, maşină ş.a., ci cu maşinile, cu cărucioarele. Paznici sunt o mulţime, dar nu pricep cu ce se ocupă, de vreme ce le trec pe sub nas bunuri de valori foarte mari”, reclama în 1991 fostul procuror-șef Tiberiu Hârşan, de la Parchetul municipiului Hunedoara.

În următorii ani, mai multe capacități de producție considerate neviabile, printre care oțelăriile Siemens Martin, deja vechi de patru decenii, Cocseria, Aglomeratorul și furnalele, au fost închise, dezafectate și demolate.

Între timp, furturile au luat amploare, contribuind și ele la distrugerea colosului industrial şi pierderea a mii de locuri de muncă. Ultima investiție amplă, începută în anii ‘80 la Hunedoara, când pe ruinele primelor patru furnale a început construcţia Furnalului 4, anunțat ca fiind cel mai modern din România, nu a mai fost finalizată, iar furnalul a avut și el soarta construcțiilor lăsate în grija hoților.

Vândut cu 43,5 milioane de dolari în 2003

Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în anul 2003, după un șir de restructurări început la mijlocul anilor ’90, care au dus la reducerea, în etape, a numărului de salariați de la aproape 20.000, în 1991, la circa 2.500 la sfârșitul anului 2003, când uzinele au fost preluate de actualul grup ArcelorMittal, fost LNM.

„Președintele Autorității pentru Privatizare, Ovidiu Mușetescu, a semnat în 28 octombrie 2003, la sediul APAPS, contractul de privatizare a S.C. Siderurgica S.A. Hunedoara. Pachetul de acțiuni reprezentând 80,9 la sută din capitalul social al combinatului a fost achiziționat de LNM Holdings NV. Valoarea totală a tranzacției este de aproximativ 43,4 milioane USD”, arăta un comunicat al APAPS.

Societatea privatizată atunci avea, potrivit APAPS, pierderi totale de 23,8 milioane USD și datorii de 271,6 milioane USD. Grupul indian care a cumpărat atunci Siderurgica Hunedoara și Petrotub Roman era LNM Holdings, parte din LNM Group, condus de miliardarul indian Lakshmi Niwas Mittal. La începutul anilor 2000, era al doilea producător mondial de oțel. În Hunedoara își propunea reducerea costurilor și îmbunătățirea productivității, diversificarea produselor cu valoare adăugată și, totodată, s-a angajat să preia 2.200 de salariați.

Grupul LNM informa, în octombrie 2003, că și-a adăugat încă două companii la portofoliul său din România.

„Astfel, grupul controlat de omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal, care deținea deja Sidex Galați și Tepro Iași, a devenit marți acționarul principal al altor două uzine românești, și anume Siderurgica Hunedoara și Petrotub Roman. Valoarea totală a celor două tranzacții a depășit 120 milioane de dolari. Achiziția a aproximativ 70 la sută din S.C. Petrotub S.A. pentru 83 milioane de dolari a fost cea mai mare tranzacție. A doua tranzacție, încheiată ieri, a vizat vânzarea a peste 80 la sută din combinatul siderurgic S.C. Siderurgica Hunedoara, pentru 43,4 milioane de dolari. Valoarea efectivă a tranzacției a fost de 22,4 milioane dolari, iar datoriile comerciale preluate de cumpărător au însumat aproximativ 21 milioane dolari”, transmiteau reprezentanții grupului LNM, în 2003.

Contractul mai prevedea cofinanțarea unor programe de reconversie profesională pentru angajații disponibilizați și activități distincte (Halda de Zgură, Fabrica de Dolomită), care să genereze circa 300 de locuri de muncă. În următoarele două decenii, numărul salariaților combinatului s-a redus treptat, în același trend cu populația orașului, iar producția anuală din ultimii ani a fluctuat în jurul a 200.000 de tone de oțel brut.