US Airways şi Delta Air Lines ar putea fuziona pentru 8 miliarde de dolari
0Compania aeriană US Airways a prezentat grupului Delta Air Lines, aflat în faliment, o propunere de fuziune, printr-o tranzacţie cu o valoare de opt miliarde de dolari, care ar conduce la formarea
Compania aeriană US Airways a prezentat grupului Delta Air Lines, aflat în faliment, o propunere de fuziune, printr-o tranzacţie cu o valoare de opt miliarde de dolari, care ar conduce la formarea celui mai mare operator transatlantic de zboruri, transmite Reuters. Creditorii companiei Delta ar primi patru miliarde de dolari, în numerar, şi 78,5 milioane de dolari sub formă de acţiuni US Airways, cu o valoare cumulată de aproximativ patru miliarde de dolari, potrivit US Airways. Fuziunea celor două companii va crea sinergii în valoare de cel puţin 1,65 miliarde de dolari anual. Finalizarea tranzacţiei ar conduce la înfiinţarea uneia dintre cele mai mari companii aeriene la nivel mondial. Delta Air Lines s-a declarat anul trecut în stare de faliment şi a solicitat protecţie faţă de creditori,























































