UPDATE Una spune şi alta face: Guvernul îşi asumă cedarea unui pachet minoritar la CFR Marfă, dar în faţa FMI promitea privatizarea. Ponta cere modificarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telenovela CFR Marfă s-a terminat cu promisiunea unei noi privatizări. Acum, statul s-a răzgândit şi va vinde doar un pachet minoritar de acţiuni
Telenovela CFR Marfă s-a terminat cu promisiunea unei noi privatizări. Acum, statul s-a răzgândit şi va vinde doar un pachet minoritar de acţiuni

Guvernul vrea revitalizarea CFR Marfă printr-un management profesionist şi cedarea unui pachet minoritar, potrivit noului program de guvernare, deşi în scrisoarea de intenţie transmisă FMI şi-a asumat continuarea privatizării cu un investitor strategic, cu termen de finalizare în mai 2015.

UPDATE Premierul Victor Ponta, aflat la Ruse, în Bulgaria, i-a telefonat imediat secretarului general al Guvernului şi i-a cerut să modifice textul din programul noului Guvern, care să prevadă că statul va vinde pachetul majoritar de acţiuni, şi nu o participaţie minoritară, la CFR Marfă. 


În document se prevede, ca obiectiv specific, „relansarea activităţii societăţii naţionale feroviare româneşti de marfă prin management profesionist, orientat pe obţinerea de profit şi valorificarea la maximum a potenţialului acestei companii şi, abia după atingerea unui anumit nivel de creştere economică, vinderea unui pachet minoritar de acţiuni“.

Această prevedere a fost inclusă şi în programul de guvernare 2013 - 2016.

Potrivit ultimei scrisori convenite cu FMI, Guvernul îşi asumă o restructurare agresivă a CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare.

Astfel, printre măsurile de restructurare, incluse în bugetul CFR Marfă din acest an, se numără reducerea costurilor de personal, vânzarea la fier vechi a vagoanelor uzate moral şi stoparea livrărilor către clienţi care au arierate faţă de companie, se arată în documentul transmis FMI.

„În luna decembrie am aprobat o hotărâre de Guvern pentru continuarea privatizării CFR Marfă cu un investitor strategic, lucru care preconizăm că va avea loc în mai 2015“, se arată în scrisoarea transmisă FMI.

Povestea privatizării

În luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că Gruia Stoica nu a virat banii şi nu a făcut o notificare completă către Consiliul Concurenţei. El a motivat că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului. De la notificare, Consiliul Concurenţei avea la dispoziţie 6 luni pentru a analiza concentrarea de piaţă.

Ulterior, autorităţile au anunţat reluarea procedurii. Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a declarat recent că procesul de privatizare se află în prezent la stadiul finalizării noului caiet de sarcini.

Între timp, ministru al Transporturilor a ajuns Dan Şova, fost ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine. Între timp, omul de afaceri Gruia Stoica a fost arestat şi trimis în judecată într-un caz legat de o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Program de Guvernare PONTA III


Mai puteţi citi: 

Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului.Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului, pentru a putea elabora cadrul legislativ necesar deblocării economiei şi soluţionării problemei arieratelor, potrivit programului de guvernare.

Guvernul vrea să acorde facilităţi firmelor care angajează pe minimum doi ani tineri cu vârsta sub 25 de ani sau persoane cu vârsta peste 45 de ani. Statul va suporta pe un an contribuţiile sociale aferente datorate de firme care angajează pe minimum 2 ani tineri cu vârstă sub 25 ani şi pesrsoane cu vârsta peste 45 ani, va acoperi costul unui stagiu de specializare pentru tinerii romi şi va condiţiona indemnizaţia de şomaj de prezenţa la un program de consiliere.

Limita maximă calculată de Guvern la creşterea salariului minim, de până la 1.100 de lei în 2016, mai mică decât în vechiul program. Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016 salariul minim este în programul noului Guvern mai mică decât limita superioară asumată de Guvernul USL în decembrie 2012, fiind calculată acum la 1.100 lei, faţă de ţinta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelai interval.

Guvernul vrea să introducă un sistem de pensii bazat pe conturi individuale de economisire. Guvernul va promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire, care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire şi din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului.

Noul program al Guvernului: Lărgirea bazei de impozitare, impozit diferenţiat, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scăderea TVA la 19% dacă este posibil. Lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite sunt prevederile din noul program al Guvernului.

Liberalii au depus la Parlament proiectul pentru reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit. PNL a depus, miercuri, la Parlament proiectul de lege de modificare a Codului fiscal, în sensul reducerii cu 5 puncte procentuale a cotelor de contribuţii sociale şi a scutirii de la impozit a profitului reinvestit, măsurile urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie, dacă se adoptă actul normativ.

Ponta promite că reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit nu se amână, obiectivele „nu sunt doar ale PNL“. Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit rămân şi pe agenda noului Guvern, deoarece nu sunt obiective "doar ale PNL". Important este să poată fi realizate din punct de vedere fiscal-bugetar, a afirmat premierul Victor Ponta.

Şeful Comisiei de buget din Camera Deputaţilor: Contribuţiile la asigurările sociale vor fi reduse cu 5 puncte dacă arieratele şi evaziunea vor fi diminuate. Contribuţiile la asigurările sociale pentru angajator vor putea fi reduse cu 5 puncte procentuale, dacă arieratele şi evaziunea fiscală vor fi diminuate, a declarat, marţi, Gheorghe Dragomir, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Parfum electoral în negocierile cu FMI. Stimularea consumului, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea contribuţiilor sociale sau anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi sunt principalele măsuri cu iz electoral avansate în spaţiul public pentru negocierile cu finanţatorii internaţionali.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite