UPDATE Petrom va vinde sau va închide rafinăria Arpechim Piteşti până în 2012
0Compania Petrom va renunţa la rafinăria Arpechim Piteşti înainte de 2012, din cauza supracapacităţii pe piaţa de rafinare a petrolului din România, a declarat astăzi Mariana Gheorghe, CEO Petrom.
"În prezent, în România există capacităţi de rafinare de 18-20 de milioane de ton, iar cererea e de 9 milioane de tone", a declarat Mariana Gheorghe.
Şi combinatul chimic Doljchim va fi închis în acest an, întrucât Petrom nu a găsit un cumpărător până în prezent.
"Nu avem discuţii serioase cu un partener credibil", a spus Gheorghe, referindu-se atât la Arpechim, cât şi la Doljchim.
Combinatul chimic are 1.100 de angajaţi, în timp ce la Arpechim sunt 800 de salariaţi.