Ultima săptămână pentru depunerea declaraţiilor privind impozitarea veniturilor din agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la 25 iunie, fermierii şi contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole trebuie să depună la Fisc Declaraţia 221, în vederea taxării acestor câştiguri.

La sfârşitul lunii mai, Guvernul a decis să prelungească până pe 25 iunie termenul până la care agricultorii trebuie să-şi declare veniturile la Fisc. Iată că se apropie şi această limită de timp, iar fermierii mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru a se prezenta la administraţiile financiare cu Declaraţia 221 privind veniturile din activităţi agricole.

Ce vă recomandă Fiscul

Atenţie la noile plafoane de deţinere! Faţă de varianta iniţială a normativului aprobat prin Legea 168/2003, au fost modificate limitele referitoare la suprafeţele cultivate /capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit, precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei.

Puteţi schimba declaraţia. În cazul contribuabililor care au depus deja declaraţia până la data de 27 mai 2013, iar limitele de neimpozitare, respectiv normele de venit au fost modificate, aceştia vor depune o nouă declaraţie în cadrul aceluiaşi termen de 25 iunie 2013 pentru a putea beneficia de noile prevederi legale, care sunt mai favorabile. 

Cereţi consultanţă! Pentru completarea corectă a informaţiilor cuprinse în declaraţie, contribuabilii/asociaţii desemnaţi se vor prezenta la unităţile administraţiilor fiscale teritoriale din subordinea ANAF unde vor beneficia de asistenţă din partea reprezentanţilor acestora.

Cum se estimează impozitul

image

Agricultorii au la dispoziţie o grilă cu veniturile considerate impozabile, în funcţie de suprafaţa cultivată cu anumite plante sau de numărul de animale deţinute, iar impozitul datorat este de 16% din veniturile impozabile, calculate potrivit normei de venit (vezi tabelul alăturat). 

În această primă fază, agricultorii îşi vor inventaria bunurile din proprietate şi vor determina valoarea lor impozabilă, după care vor calcula şi cât înseamnă 16% din această valoare, adică impozitul anual. Până la 25 iunie trebuie plătită şi o primă fracţiune din acest impozit. 

Impozitele agricole, în atenţia specialiştilor

În zilele de 27 şi 28 iunie, la complexul Crowne Plaza din Bucureşti, va avea loc una dintre cele mai ample dezbateri naţionale şi internaţionale pe teme agricole – Bucharest Forum/Agriculture. Evenimentul, organizat de Adevărul Group, în parteneriat cu Institutul Aspen România, face parte dintr-un program generos de dezbateri pe temele majore de politici şi strategii economice ale României. Forumul este o platformă de comunicare care integrează punctele de vedere ale Guvernului, autorităţilor, marilor jucători locali şi regionali, alături de cele ale specialiştilor şi organismelor internaţionale cu profil agricol. Printre temele abordate se numără impozitarea corectă în agricultură, subvenţiile, liberalizarea pieţei terenurilor, starea infrastructurii agricole, Politica Agricolă Comună pentru 2014-2020, Planul de Acţiune al României. Practic, în toate sesiunile Bucharest Forum/Agriculture, participanţii vor încerca să răspundă concret la întrebarea „Cum relansăm agricultura?“. Pentru mai multe informaţii şi înscriere, urmăriţi pagina de internet dedicată evenimentului: events.adevarul.ro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite