Thierry Breton: Sunt multe taxe pe energie. Vom stimula statele membre să le reducă, inclusiv TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Epa-Efe
Foto Epa-Efe

Comisia Europeană va stimula statele membre să reducă taxele pe energie şi să redistribuie profiturile rezultate de pe urma creşterii preţurilor către cei mai defavorizaţi, a declarat luni comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, transmite AFP.

„Toate statele vor beneficia de această situaţie pentru că sunt multe taxe pe energie", a declarat Thierry Breton pentru postul de radio France Inter, adăugând că Bruxelles-ul va "stimula fiecare stat să reducă aceste taxe pentru a le redistribui celor mai defavorizaţi".

Comisia Europeană ar urma să prezinte miercuri un set de măsuri temporare destinate să ajute ţările membre să facă faţă creşterii explozive a preţurilor la energie, însă abia la următorul summit al şefilor de stat şi de guvern din UE, programat a avea loc în perioada 21-22 octombrie, vor fi discutate posibile soluţii pe termen lung.

Spania, Franţa, Cehia, Grecia şi România solicită o "abordare comună" la nivel european. Autorităţile de la Paris ar dori o revizuire de amploare a pieţei de electricitate, în special a modului de stabilire a preţurilor, pe care îl consideră mult prea dependent de cotaţiile combustibililor fosili, în timp ce autorităţile de la Madrid propun varianta achiziţiilor în comun de gaze naturale.

Potrivit comisarului Thierry Breton, trebuie să ne aşteptăm la "şase luni de tensiuni" şi să punem în practică instrumentele care să permită unui număr de aproximativ 36 de milioane de gospodării europene defavorizate să "traverseze această perioadă dificilă".

"Dispunem de o gamă de instrumente care va fi pusă la dispoziţia fiecărui stat şi le vom stimula să le utilizeze", a adăugat Thierry Breton.

Evocând măsurile introduse deja de o serie de guverne, reduceri de taxe, vouchere pentru energie, ajutoare ţintite pentru cei mai defavorizaţi sau îngheţarea preţurilor, comisarul pentru piaţa internă a indicat că Executivul comunitar va da statelor membre "posibilitatea de a reduce şi TVA", aşa cum unele state au anunţat deja.

În paralel, Thierry Breton a reamintit importanţa existenţei unei pieţe comune de electricitate şi a interconectării reţelelor europene dar a subliniat că acum este necesar ca toate ţările membre să lucreze împreună pentru a avea un mix energetic care să permită combaterea volatilităţii preţurilor, care se datorează parţial ponderii în creştere a energiilor regenerabile, cum este energia eoliană. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite