Teodorovici: Nu mai cresc pensiile, dacă vine altcineva la guvernare. Dacă pică Guvernul Dăncilă, vor fi tăieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat miercuri indignarea faţă de moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă, susţinând că, în cazul în care aceasta va trece, anul viitor nu vor mai creşte pensiile, aşa cum a promis PSD.

Bugetul, înainte de moţiune, arată foarte bine, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă organizată de DC News.

"Acest Guvern trebuie să-şi ducă până la capăt programul de guvernare, pentru că a prom,is multe şi trebuie să le ducă la capăt. Tot ce am promis pentru anii viitori şi pentru anii care urmează va fi aplicat. Cu siguranţă vă spun sigur că dacă ea va trece, anul viitor nimeni nu va închide bugetul", a spus Teodorovici.

Să se consemneze şi pun şi un pariu. Nu se va închide anul viitor fără tăieri, în cazul în care va veni opoziţia, adică aceşti netoţi ai zonei economice. Nu vă place declaraţia mea, nu?

"Nu se va închide anul viitor bugetul, vă dau scris acest lucru, dacă va veni altcineva la guvernare. Categoric. În schimb, dacă acest guvern, care trebuie să-şi ducă până la capăt programul de guvernare, că a promis multe lucruri, a făcut multe lucruri şi cu siguranţă le va duce la bun sfârşit.... Legea pensiilor şi celelalte astfel de prevederi nu sunt chestiuni uşoare, sunt lucruri grele. Noi ne-am asumat-o şi o vom duce la bun sfârşit", a mai afirmat el.

Oficialul de la Finanţe a omis însă să spună că execuţia bugetară pe primele opt luni din acest an nu a fost publicată nici acum, deşi scadenţa este 25 ale lunii.

Teodorovici nu a amintit nici că bugetul pe anul 2019 a fost aprobat abia în luna februarie a acestui an, deşi ar fi trebuit să fie validat încă din lunile octombrie - noiembrie a anului trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite