Temerile companiilor din România, în context COVID-19: Impactul crizei financiare, al doilea val şi starea de sănătate a angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza economica

Impactul unei crize financiare determinate de COVID-19, al doilea val al pandemiei şi starea de sănătate a angajaţilor reprezintă primele trei categorii de riscuri la care expunerea resimţită de companiile din România a crescut, în perioada aprilie – septembrie 2020. Aceasta reprezintă una dintre concluziile studiului Marsh Risk Monitor – COVID19.

Analiza urmăreşte, în dinamică, reacţia companiilor la impactul COVID-19, măsurile luate şi abordarea acestora în ceea ce priveşte riscurile clasice şi modul de răspuns la noile riscuri, în context COVID-19.

Studiul analizează răspunsurile transmise de aproape 80 de companii în sesiunea 1 (aprilie) respectiv 60 de companii în sesiunea a 2-a (septembrie).

Pe lângă măsurile standard de management al riscului monitorizate (existenţa şi aplicarea planurilor de continuitate a afacerii, măsurile luate de companii ca răspuns la efectele crizei sanitare COVID-19), documentul sintetizează răspunsurile companiilor cu privire la impactul financiar anticipat şi modul în care organizaţiile şi-au modificat percepţia asupra riscurilor la care sunt expuse.

Principalele concluzii:

Companiile au reevaluat radical durata impactului COVID-19 asupra activităţii lor. Astfel, dacă în luna aprilie 2020 aproape 30% dintre organizaţiile chestionate anticipau un impact al pandemiei care nu va dura mai mult de 7 luni, în septembrie, 70% dintre organizaţii anticipează că activitatea le va fi afectată cel puţin 7 luni.

Paradoxal, cu toate că anticipează o durată mai mare a impactului pandemiei, companiile par mult mai optimiste în legătură cu rezultatele financiare anticipate până la finalul acestui an. Astfel, dacă în luna aprilie 72% dintre companii anticipau diminuarea indicatorilor financiari până la finalul anului, în septembrie, procentajul s-a redus, doar 49% dintre companii anticipau scăderea sau stagnarea indicatorilor financiari până la finele anului.

Criza financiară (35,5%), Valul 2 – COVID-19 (11,3%), Îmbolnăvirea angajaţilor (12,9%) reprezintă TOP 3 riscuri a căror expunere a crescut, din perspectiva organizaţiilor care au transmis informaţii.

În mod firesc, ca în orice criză sanitară, preocupările companiilor au fost legate de sănătatea angajaţilor şi riscurile la care sunt expuşi aceştia.

Circa 40% dintre companii anticipează că se vor confrunta cu instabilitate financiară şi scăderi în vânzări din cauza efectelor COVID-19

73% dintre respondenţi au implementat deja măsuri suplimentare împotriva riscurilor cibernetice.

Cristian Fugaciu, CEO, Marsh Romania, declară: „În noua realitate COVID-19, companiile moştenesc riscurile clasice pre-COVID-19 şi sunt nevoite să facă faţă unui context volatil care vine cu noi pericole. Existenţa planurilor de continuitate a activităţii realizate de specialişti, alături de măsuri potrivite de management al riscului şi adecvarea programului de asigurare la nivelul organizaţiilor devin esenţiale, mai mult ca oricând, pentru supravieţuirea companiilor. Existenţa unui plan de continuitate a afacerii, realizat cu sprijinul specialiştilor, sporeşte cu 50% şansa companiilor din România de a-şi reveni dintr-o situaţie de criză”

8 din 10 companii afirmă că au planuri de continuitate a activităţii pentru perioadele de criză, iar 7 din 10 organizaţii şi le revizuiesc periodic. Cele mai pregătite companii din România, din această perspectivă, sunt cele din retail şi IT. Faptul că doar 2 din 10 companii nu au un plan de continuitate a afacerii dar iau în calcul implementarea unuia la nivelul organizaţiei, arată preocuparea companiilor în direcţia managementului riscurilor şi pregătirii pentru criză afirmă Alexandru Dimescu, Head of Consulting Services, Marsh Advisory, România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite