Teama de recesiune, motiv de stres pentru cei care s-au angajat în 2008. Cum îi afectează munca de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tineri telemunca munca de acasa business-software.jpeg

Situaţia financiară rămâne un factor de stres pentru Millennials, mai ales pentru cei care şi-au început cariera la debutul crizei financiare din 2008, iar acum se confruntă cu o nouă recesiune, susţin specialiştii Deloitte.

Potrivit acestora, programul de lucru flexibil, implementat pe scară largă pe fondul pandemiei de COVID-19, ar putea reprezenta o soluţie pentru reducerea nivelului de stres pe care îl resimt tinerii.

Aproape 70% dintre Millennials şi 64% dintre exponenţii Generaţiei Z susţin că posibilitatea de a lucra de acasă în viitor ar scădea stresul, reiese din cel mai recent studiu Deloitte Millennial Survey. Această ediţie a studiului a fost efectuată pe baza a două sondaje – primul, derulat în 43 de ţări, înainte de apariţia noului coronavirus, iar al doilea, în 13 ţări, după declanşarea pandemiei.

Conform studiului, nivelul de stres continuă să preocupe intens tinerii şi să le influenţeze planurile cu privire la carieră. Totuşi, ponderea celor care spun că sunt stresaţi în cea mai mare parte a timpului a scăzut în timpul pandemiei în cazul ambelor categorii faţă de rezultatele primului sondaj, de la 50% la 42% pentru Millennials şi de la 52% la 44% pentru cei din Generaţia Z, pe fondul încetinirii activităţii din perioada stării de urgenţă.

Situaţia financiară rămâne un factor de stres pentru Millennials, mai ales pentru cei care şi-au început cariera la debutul crizei financiare din 2008, iar acum se confruntă cu o nouă recesiune. Din sondajul derulat anterior pandemiei a reieşit că mai mult de 50% dintre ei estimau o înrăutăţire a situaţiei lor financiare în anul care urma, iar ponderea acestora a crescut la 61% după răspândirea virusului. 

Tinerii, în special cei din generaţia Millennials, simt tot mai mult nevoia de stabilitate, tendinţă manifestată încă dinainte de pandemie. Din primul sondaj reiese că cei care vor să rămână alături de angajatorul lor timp cinci ani sau mai mult sunt mai numeroşi decât cei care vor să îl părăsească în următorii doi ani. Această situaţie este o premieră de la includerea acestei întrebări în studiu, în urmă cu patru ani. Ponderea celor care ar pleca în doi ani sau mai puţin a scăzut de la 49% la 31%, iar a celor care vor să rămână pe termen lung a urcat de la 28% la 35%. Cei din Generaţia Z  sunt dispuşi să îşi schimbe locul de muncă mai des, însă doar jumătate vor să o facă în primii doi ani, faţă de 61%, în ediţia anterioară a studiului.

În acelaşi timp, generaţiile tinere se implică tot mai mult în acţiuni cu caracter social. Trei sferturi dintre participanţii la sondaj spun că pandemia i-a determinat să fie mai atenţi la nevoile altora şi că intenţionează să se implice în acţiuni benefice pentru comunitate, aspect care se reflectă şi în obiceiurile lor de cumpărare. În jur de 60% plănuiesc să cumpere mai mult de la marii comercianţi care şi-au protejat angajaţii şi au avut un impact pozitiv în societate în timpul pandemiei. De asemenea, aproape trei sferturi vor face un efort suplimentar să cumpere produse şi servicii de la afaceri mici, locale.

Nu în ultimul rând, o largă majoritate (80%) consideră că guvernele şi organizaţiile de afaceri trebuie să facă eforturi mai mari pentru a proteja mediul, deşi se tem că impactul economic al pandemiei ar putea face acest aspect mai puţin prioritar. 

„În plus faţă de cele de mai sus, dacă ne raportăm la faptul că două treimi dintre participanţii la sondajul desfăşurat după declanşarea pandemiei s-au declarat mulţumiţi de rapiditatea şi de maniera în care au acţionat angajatorii lor ca răspuns la criza sanitară şi la faptul că aproximativ 60% susţin că acest aspect i-a determinat să îşi dorească să rămână alături de angajatorii lor pe termen lung, se desprinde un fir conducător în discuţia despre angajament în muncă la nivelul generaţiei foarte tinere.

Iar acesta este modul în care companiile aleg să se aplece în mod autentic asupra preocupărilor angajaţilor şi grija pentru bunăstarea lor este manifestată practic, nu doar declarativ”, a declarat Raluca Bontaş, Partener Global Employer Services, Deloitte România.

La cea mai recentă ediţia e studiului Deloitte Global Millennials Survey au participat, aproape 18.500 de reprezentanţi ai generaţiei Millennials şi Z din 43 de ţări la etapa de dinaintea declanşării pandemiei, şi 9.100 de respondenţi din 13 ţări, la etapa de după răspândirea noului coronavirus. Printre intervievaţi sunt atât persoane cu funcţii executive în mari organizaţii, cât şi angajaţi cu normă redusă, voluntari sau şomeri, absolvenţi de studii medii şi universitare, dar şi persoane care nu au absolvit aceste forme de învăţământ.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienţi Deloitte, prin intermediul reţelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de ţări şi teritorii, oferind resurse internaţionale, perspective locale şi servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesionişti ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă în management şi consultanţă financiară, servicii de managementul riscului, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesionişti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite