Pensii de rând vs pensii de serviciu: România continuă eforturile pentru eliminarea prevederilor privind plafonul de 9,4% din PIB cerut prin PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Budăi, ministrul Muncii FOTO Facebook
Marius Budăi, ministrul Muncii FOTO Facebook

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat marţi că România continuă eforturile de pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070.

”Acum putem cheltui primii bani din PNRR! Am semnat Acordul de Finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, a scris, marţi, pe Facebook, Marius Budăi.  

Acesta a precizat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanţă cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane şi ţinte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro.  

”Începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziţia României. În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizaţiile, cele de serviciu şi militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070”, a mai scris Budăi.  

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, după semnarea acordurilor de finanţare între Ministerul Investiţiilor, cu alte şase ministere, că în acest moment a fost iniţiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea depune proiecte şi vor putea accesa banii alocaţi României prin PNRR.  

Şeful Executivului a mai afirmat că în acest moment, în bugetul Ministerului Investiţiilor există 110 miliarde de lei, din care 10 miliarde reprezintă credite bugetare, şi aproximativ 100 de miliarde, credite de angajament. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite