Ministrul Agriculturii vrea să păstreze integritatea fizică a fabricii de zahăr de la Luduş pentru continuarea activităţii cu alţi potenţiali investitori

Ministrul Agriculturii vrea să păstreze integritatea fizică a fabricii de zahăr de la Luduş pentru continuarea activităţii cu alţi potenţiali investitori

Foto: Gov.ro

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a transmis, luni, că intenţia autorităţilor este să menţină integritatea fizică a fabricii de zahăr de la Luduş în vederea continuării activităţii de către alţi potenţiali investitori sau direct de către fermierii interesaţi, în condiţiile în care Grupul Tereos, care o deţine, a decis închiderea acesteia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor transmise de MADR, ministrul a avut luni, 28 martie 2022, o discuţie în format online cu reprezentanţii sectorului sfeclă de zahăr.
 
Dialogul cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr şi cu reprezentanţi ai Patronatului Zaharului şi ai Federaţiei Cultivatorilor de Zahăr a avut loc în contextul deciziei Grupului Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduş, judeţul Mureş, ce funcţionează de peste 60 de ani.
 
Pe parcursul discuţiei, ministrul a transmis că situaţia fabricii din Luduş este în atenţia sa şi a echipei de specialişti de la MADR, încă de când a fost anunţată intenţia de a închide fabrica, la începutul anului 2022.
 
„Am purtat deja discuţii cu omologul meu din Franţa, Julien DENORMANDIE, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanţii Grupului Tereos sunt deschişi pentru a purta un dialog constructiv. Intenţia noastră este de a menţine integritatea fizică a fabricii de la Luduş în vederea continuării activităţii de către alţi potenţiali investitori sau direct de către fermierii interesaţi”, a declarat ministrul Chesnoiu.
 
Reprezentanţii fermierilor care cultivă sfecla de zahăr au solicitat sprijinul ministrului pentru a identifica o soluţie astfel încât să poată menţine această cultură. În  Transilvania se regăsesc circa 500 cultivatori din zona fabricii, care au investit în maşini şi utilaje, specifice cultivării şi recoltării sfeclei de zahăr.
 
De asemenea, cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.
 
Ministrul Chesnoiu a afirmat la finalul întâlnirii cu reprezentanţii sectorului sfeclei de zahăr că doreşte să menţină un dialog deschis cu aceştia, asigurându-i, totodată, de toată implicarea sa în identificarea unei soluţii potrivite pentru activitatea lor.
 
De asemenea, în cursul lunii aprilie, ministrul se va afla în zona Transilvaniei şi va efectua o vizită la fabrica de zahăr de la Luduş.
 
Sectorul sfeclei de zahar este susţinut financiar de către MADR. Astfel, raportat la anul 2021, pentru cultura de sfeclă de zahăr s-au acordat 1098,43 euro/ha, fonduri repartizate după cum urmează:
 
a) 95,47 euro/ha pentru plata unică pe suprafaţă:
 
b) 5 euro/ha între 1 ha şi 5 ha şi 48,14 euro/ha peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv, pentru plata redistributiva;
 
c) 57,89 euro/ha pentru plata pentru înverzire;
 
d) 46 euro/ha pentru subvenţionare motorină;
 
e) 11,94 euro/ha pentru ajutor naţional tranzitoriu;
 
f) 78,13 euro/ha pentru ajutor naţional tranzitoriu special sfecla ANT 6;
 
g) 804 euro/ha pentru sprijinul cuplat estimat, în funcţie de suprafaţa eligibilă la APIA.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările