Drulă, după întâlnirea cu operatorii feroviari: Rupem pisica în două. Cine nu respectă normele de siguranţă va suporta consecinţele

Drulă, după întâlnirea cu operatorii feroviari: Rupem pisica în două. Cine nu respectă normele de siguranţă va suporta consecinţele

Foto Inquam Photo

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, vineri, după o întâlnire cu operatorii feroviari, că ”cine va mai face vreodată rabat de la normele de siguranţa în transportul feroviar va suporta consecinţele”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Le-am explicat foarte clar şi ferm că rupem pisica în două”, a transmis ministrul. Aceta a apreciat munca celor de la CFR care a făcut ”mici minuni”.
 
”Le-am explicat foarte clar şi ferm că rupem pisica în două. Cine va mai face vreodată rabat de la normele de siguranţa în transportul feroviar va suporta consecinţele. Consecinţe pe care oricum le voi înăspri faţă de legislaţia actuală. Deja ieri a fost suspendat la activitate un operator privat de transport de marfă, care a produs acel accident de la Feteşti. Orice abatere de la siguranţă va avea minumum acelaşi răspuns”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de rpesă, Cătălin Drulă, după o întâlnire cu operatorii feroviari.
 
Acesta s-a referit, din nou, la cele trei accidente feroviare înregistrate în ultimele săptămâni.
 
” Am avut trei incidente majore cauzate de operatori de transport de marfă feroviar în ultimele două săptămâni, toate pe magistrala Bucureşti – Constanţa. Partea bună este că nu s-au soldat cu victime, dar pagubele provocate infrastructurii sunt însemnate”, a mai declarat ministrul.
 
Acesta a dat un mesaj şi pentru angajaţii CFR, care au făcut ”mici minuni.
 
”Vreau să spun un mesaj  pentru cei de la CFR SA, CFR Infrastructură - cum i se spune - şi pentru cei de la CFR Electrificare care în aceste săptămâni au făcut mici minuni pentru a repara la Basarabi cinci kilometri de linie, la Feteşti – două fire distruse. Acum, au reuşit în această noapte să refacă circulaţia Bucureşti – Constanţa complet electrificată. Asta înseamnă că nu e mai e nevoie de schimbare de locomotivă şi că trenurile Bucureşti – Constanţa, pe acest motiv, al accidentului de la Feteşti, nu vor acumula decât 10-15 minute întârziere şi nu ore”, a mai declarat Drulă.
 
Circulaţia a fost blocată în zona Feteşti după ce un tren de marfă, aparţinând unei societăţi comerciale, ce avea în compunere 41 de vagoane încărcate cu fier vechi şi care se deplasa pe relaţia Craiova - Constanţa Port, a intrat în staţia C.F. Feteşti pe firul 2, şi s-a ciocnit cu un alt tren de marfă, staţionat în staţia C.F. Feteşti la aceeaşi linie.
 
Mecanicul trenului de marfă care a lovit garnitura staţionată a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind urmărit penal pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.
 
Anchetatorii au stabilit că el nu respectase timpul de odihnă, nici restricţia de viteză impusă în zonă şi nici semnalul roşu de oprire. Totodată, el avea o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Operatorul feroviar care deţine trenul care a provocat accidentul nu mai are dreptul să funcţioneze. 
 
Din cauza accidentului feroviar, trenurile au avut sute de minute întârziere. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările