Concluziile întâlnirii dintre administratorii din Pilonul II şi Vâlcov, Teodorovici şi Tăriceanu. Ce a promis fiecare parte

Concluziile întâlnirii dintre administratorii
din Pilonul II şi Vâlcov, Teodorovici şi Tăriceanu. Ce a promis fiecare parte

Cei şapte acţionari ai administratorilor de Pilonul II au avut miercuri o întâlnire cu autorităţile, printre care şi Eugen Teodorovici şi Darius Vâlcov, pentru a discuta modificarea Ordonanţei 114, anunţă Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

„Acţionarii administratorilor de Pilon II au remarcat că din păcate OUG nr. 114/2018, adoptată în ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificări semnificative la Pilonul II, care pun în pericol acest echilibru favorabil până acum tuturor părţilor implicate. Cu ocazia întâlnirilor a fost accentuat faptul că, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerinţe de capital de cca. 800 de milioane de euro pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei, iar acţionarii companiilor de administrare văd aceasta ca pe un pas înapoi din direcţia unei reforme eficiente a pensiilor în România”, precizează APAPR.

Asociaţie susţine că, în cadrul acestor întâlniri, acţionarii au expus perspectiva industriei asupra prevederilor legislative din OUG 114/2018 şi au solicitat argumentat reconsiderarea cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile, prin consultări tehnice reale între industrie şi autorităţi.

„Partenerii de dialog din partea română au înţeles argumentele referitoare la cerinţele de capital oferite de acţionari şi au solicitat informaţii suplimentare legate de practica altor state”, transmite APAPR.

În schimb, acţionarii „au reconfirmat interesul deja manifestat în ultimii ani de administratori în diversificarea universului investiţional, astfel încât fondurile de pensii private să fie implicate şi mai mult în finanţarea economiei româneşti, ţinând cont în primul rând de interesul participanţilor”. APAPR menţionază că reprezentanţii industriei s-au angajat „să exploreze opţiuni de lărgire a universului investiţional, inclusiv căutând cele mai bune practici europene şi internaţionale în materie, urmând să trimită aceste informaţii către autorităţile relevante”.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat marţi că Guvernul vrea ca administratorii de pensii private Pilon II să investească în proiectele dezvoltate în parteneriat public-privat şi în infrastructură, „certându-i” că nu sunt suficient de implicaţi în economia reală.

„Acţionarii au apreciat acest prim dialog avut cu autorităţile române şi au exprimat speranţa că acesta va continua, pentru a duce în final la modificarea OUG 114/2018 pe baze fundamentate economic, care să asigure dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare. Nu în ultimul rând, acţionarii au subliniat importanţa luării unor decizii de modificare a OUG 114/2018 în perioada imediat următoare, dată fiind urgenţa termenelor aplicabile în prezent”, mai precizează Asociaţia.

La întâlnirea de miercuri au participat acţionarii internaţionali majoritari ai tuturor celor şapte companii de administrare a fondurilor de pensii private obligatorii din România (Pilonul II) şi ministrul Finanţelor publice Eugen Teodorovici, consilierul premierului Darius Vâlcov, preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu şi Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), precum şi o parte dintre membrii Consiliului ASF.

„Acţionarii administratorilor au explicat că în cei 11 ani de existenţă fondurile de pensii Pilon II au funcţionat ireproşabil, investind în România majoritatea covârşitoare a activelor administrate (peste 90%), în condiţiile cadrului legislativ în vigoare. Gradul ridicat dar eficient de reglementare, standardele înalte de transparenţă şi rezultatele investiţionale foarte bune obţinute în beneficiul contribuabililor români au primit recunoaştere din partea tuturor instituţiilor internaţionale de specialitate.

Atât în vremuri bune, cât şi în perioadele dificile, companiile care administrează Pilonul II s-au ţinut de promisiune, îndeplinindu-şi rolul social faţă de români, iar în acelaşi timp au contribuit la creşterea şi îmbunătăţirea condiţiilor de pe pieţele financiare. Angajamentul administratorilor şi acţionarilor acestora faţă de România a fost unul solid şi constant”, a mai precizat APAPR.

Administratorii de Pilon II gestionează în prezent (final 2018) fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro în beneficiul a 7,25 de milioane de români, obţinând în toată perioada de funcţionare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa. Pilonul II reprezintă cea mai mare acumulare istorică de capital românesc, care este folosit de fondurile de pensii pentru a finanţa în mod eficient atât creşterea economică şi crearea de locuri de muncă din România, cât şi nevoile curente ale statului român.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: