Anton Anton, „profesorul de fluide”, bun şi la Educaţie şi la Energie

Anton Anton, „profesorul
de fluide”, bun şi la Educaţie şi la Energie

Anton Anton este propunerea ALDE pentru funcţia de ministru al Energiei în Guvernul Dăncilă, după ce ministrul Toma Petcu a anunţat că demisionează din motive de sănătate. Anton este fost ministru al Educaţiei şi se autointutulează „profesorul de fluide”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut în 1949, Anton Anton este fiul unui important lider comunist, Ioan M. Anton, membru în Comitetul Central al PCR şi un apropiat al familiei Ceauşescu.

A intrat în politică din anul 1995, ca membru al PNL, iar acum este deputat ALDE de Bucureşti.

El a fost pentru câteva luni ministru al Educaţiei şi Cercetării, în Guvernul Tăriceanu, în 2008. Al fiind numit în anul 2005 în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării

La bază este inginer, absolvind Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, facultatea de Mecanică. În 1977 a fost, pentru patru luni, bursier Fullbright - Hayes în Statele Unite, la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. A obţinut calificarea de Doctor Inginer în 1986 la Institutul de Construcţii Bucureşti, cu teza „Cercetări asupra mişcării de translaţie a ferofluidelor în absenţa şi în prezenţa unui câmp magnetic exterior”.

El a mai fost, în trecut, consultant al Companiilor de Apă din România în domeniul reţelelor de transport şi al staţiilor de pompare, consultant internaţional pentru proiecte de infrastructură urbană, consultant al Comisiei Europene pentru probleme de cercetare, dezvoltare şi inovare şi expert evaluator internaţional şi naţional pentru proiecte de cercetare.

Din octombrie 2016 până în prezent este profesor conducător de doctorat la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, unde anterior a fost profesor. El a fost şi conferenţiar, şef de lucrări şi asistent la Institutul de Construcţii Bucureşti.

Are şapte cărţi publicate, din care una a fost premiată de Academia Română cu premiul Anghel Saligny în 2002.

În CV-ul publicat pe Camera Deputaţilor, Anton Anton şi-a dezvăluit şi e-mail-ul care, deşi are legătură cu activitatea sa didactică, nu poate să nu stârnească amuzamentul: profesoruldefluide@gmail.com.

citeste totul despre: