Bani de la stat pentru elevi şi studenţi. Până când se pot depune cererile pentru ajutorul privind achiziţia unui calculator

Bani de la stat pentru elevi şi studenţi. Până când se pot depune cererile pentru ajutorul privind achiziţia unui calculator

Foto: Arhivă Adevărul

Elevii si studenţii au termen până la data de 15 iunie pentru depunerea cererilor şi dosarelor cu actele doveditoare pentru a participa la programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3.851/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 559 din 31 mai 2021, în acest an, bonurile de achiziţionare vor fi distribuite în perioada 20 august -27 august, iar cumpărarea propriu-zisă va fi în perioada 20 august – 15 octombrie, informează ZF.
 
În data de 9 iulie se va afişa pe website-ul dedicat programului lista cu beneficiarii ajutorului de stat, iar în perioada 9 - 13 iulie se vor putea depune contestaţiile. 
 
Potrivit sursei citate, de acest ajutor vor putea beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie.
 
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004. Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.
 
Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar este următoarea:
 
a) pentru desktop - procesor Dual Core sau echivalent; FSB minimum 800 MHz; frecvenţă procesor minimum 2.300 MHz; HDD minimum 250 GB; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; unitate DVD; monitor LCD minimum 17“; tastatură, mouse optic;
 
b) pentru laptop - procesor minimum Dual Core sau echivalent; frecvenţă procesor minimum 2.000 MHz; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; HDD minimum 250 GB; diagonală minimum 15“; rezoluţie minimum 1.366 x 768; DVD;
 
c) pentru netbook sau echivalent - procesor Intel Atom sau echivalent; tip procesor minimum N450 sau echivalent; HDD SATA minimum 250 GB; RAM DDR3 minimum 1 GB; diagonală minimum 10“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările