Autostrada Sibiu-Piteşti: Termenul de depunere a ofertelor pentru Secţiunea 2 Boiţa-Cornetu, prelungit

Autostrada Sibiu-Piteşti: Termenul de depunere a ofertelor pentru Secţiunea 2 Boiţa-Cornetu, prelungit

Foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, luni, că prelungeşte termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziţie publică Proiectare şi Execuţie „Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu”, până la data de 30 septembrie 2021.

„Menţionăm că această prelungire s-a acordat ca urmare a solicitărilor primite cu privire la decalarea termenului pentru depunerea ofertelor, astfel încât aceasta să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare aduse deja la cunoştintă operatorilor economici prin clarificările publicate.”, transmit reprezentanţii CNAIR.
 
De asemenea, prin aceasta prelungire, CNAIR are în vedere asigurarea unei competitivităţi şi a unei maturităţi a
ofertelor ce vor fi depuse raportat la complexitatea obiectivului de investitie.
 
„Noul termen pentru depunerea ofertelor este 30.09.2021, ora 15:00.”, tranmite sursa citată..
 
În luna iulie a acestui an, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţa că şase asocieri de companii au rămas în cursa pentru construirea lotului 2 Boiţa – Cornetu de pe Autostrada Sibiu – Piteşti.
 
„În cursul zilei de astăzi, 23 iulie 2021, CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a candidaturilor depuse în cadrul procedurii de atribuire Proiectare şi Execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu”, a transmis sursa citată.
 
Astfel, CNAIR anunţa că a calificat, în urma aplicării criteriilor de selecţie, conform algoritmului de calcul aferent Criteriilor de selecţie nr. 1-5, următoarele candidaturi pe primele 6 locuri:
 
1. Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
 
2. Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.Ş. – Yapi Merkezi Inşaat Ve Sanayi A.Ş. – Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S.
 
3. Asocierea Aktor S.A. – Rizzani De Eccher S.P.A.
 
4. Asocierea Strabag Srl – Acciona Construccion Sa
 
5. Impresa Pizzarotti & C S.P.A.
 
6. Astaldi Spa
 
„În perioada imediat următoare, Autoritatea Contractantă va transmite invitaţia de participare la Etapa a II-a a procedurii de atribuire – etapa de depunere a ofertelor – acestor candidaţi.Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 20 septembrie 2021.”, anunţa sursa citată.
 
Amintim că până la termenul limită din 16 februarie 2021, au fost depuse 11 candidaturi pentru tronsonul de peste 31 de kilometri cuprins între Boiţa şi Cornetu, ultimul din cele cinci din Autostrada Sibiu – Piteşti care a fost scos la licitaţie.
 
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 8 decembrie 2020 licitaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 2 Boiţa – Cornetu din Autostrada Sibiu – Piteşti.
 
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Proiectare şi Execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu”, în lungime de 31,33 km.
 
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 4,63 miliarde de lei şi 5,27 miliarde de lei, fără TVA. Durata contractului este de 148 luni şi cuprinde: 24 luni perioada de proiectare, 64 luni perioada de execuţie şi 60 luni perioada de garanţie a lucrărilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările