12 state europene sunt afectate de coronavirus. Şoferii români de TIR au început să refuze cursele către Italia

12 state europene sunt afectate de coronavirus. Şoferii români de TIR au început să refuze cursele către Italia

FOTO Mediafax

Şoferii de TIR-uri au început să refuze cursele către statele afectate de coronavirus, în special către Italia, ţară cu care România are importante schimburi comerciale, a declarat pentru „Adevărul” Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu vreau să fiu alarmist, dar am început să întâmpinăm probleme la capitolul transport internaţional de mărfuri. Sunt şoferi care au început să se teamă de o posibilă contaminare cu coronavirus şi sunt retincenţi în preluarea curselor. Pe de altă parte, sunt controale drastice în vămi, în special pentru şoferii care vin din Italia şi trebuie să treacă prin tot felul de filtre.
 
Ne aşteptăm la importante pierderi financiare, pentru că încă avem stocuri de mărfuri şi există posibilitatea apariţiei unor blocaje destul de mari pe lanţul de aprovizionare. Şi nu vorbesc doar de Italia, ci şi de alte state europene”, a declarat pentru „Adevărul” Augustin Hagiu.
 
Declaraţia preşedintelui FORT survine afirmaţiilor unor transportatori locali, care au acuzat că, din cauza coronavirusului, au ajuns să aibă pierderi de circa 6.500 de euro pe lună, ceea ce nu numai că le afectează afacerea, dar îi şi pune în pericol de a nu mai putea achita ratele la leasingul luat pentru maşinile de transport marfă.
 

18 mld. euro, valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Italia în 2018 

Legăturile dintre România şi Italia sunt mai strânse decât cele cu orice altă ţară care a înregistrat până acum un număr semnificativ de cazuri de coronavirus, atât din perspectivă a fluxului de persoane, cât şi din punct de vedere economic. 
 
“Pe de o parte, o încetinire a economiei în Italia, fie şi temporară, poate însemna o temperare a activităţii economice în anumite sectoare de la noi, în timp ce riscul unei răspândiri a virusului favorizată de călătoriile dinspre Italia spre România poate induce o vulnerabilitate de altă magnitudine.
 
În prezent observăm o reacţie moderată pe bursă, scăderile fiind sub cele înregistrate de bursa germană (la 13.30, peste -3.5% faţă de mai puţin de 2.8% pentru BET).
 
România livrează în special maşini şi echipamente electrice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, automobile şi piese auto, şi importă din Italia cazane, turbine, motoare, maşini şi echipamente electrice, piei brute şi tăbăcite, materiale plastice.
 
Volumul total al schimburilor comerciale a fost de aprox 18 mld. EUR în 2018, important în raport cu volumul comerţului total, de aprox. 150 mld. EUR. Pe termen foarte scurt, investitorii ar putea rămâne îngrijoraţi, şi este nevoie de măsuri foarte stricte şi eficient implementate pentru a evita o dezvoltare nedorită a efectelor asupra economiei reale româneşti”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România
 
Pe de altă parte, evoluţia rapidă a epidemiei de coronavirus din Italia ar putea amplifica euroscepticismul la nivelul UE. Astfel, am asistat la primele măsuri ce apără această ipoteză. Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, susţine închiderea frontierei, profitând de contextul sensibil pentru a promova viziunea naţionalistă a grupării.
 
Oficialii austrieci au confirmat suspendarea întregului trafic feroviar din şi către Italia pentru câteva ore în timpul weekendului, ca o reacţie reflex în momente de panică. În cazul în care epidemia se va răspândi şi în alte state, conceptul de ”frontiere deschise”, unul dintre pilonii Uniunii Europene, va fi supus unui test de stres.
 

Coronavirusul a făcut zeci de mii de victime la nivel mondial

12 state europene sunt afectate de coronavirus: Italia, Spania, Austria, Croaţia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Elveţia, Belgia, Finlanda, Suedia şi Grecia.
 
Miercuri dimineaţă, Comisia Naţională de Sănătate din China a raportat 406 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, doar cinci fiind în afara provinciei Hubei.
 
Miercuri la prânz, erau 81,234 de cazuri de îmbolnăvire la nivel mondial, dintre care 78.073 doar în China, ţară care a raportat 30,012 de cazuri vindecate. În Hubei au fost înregistrate 52 de decese provocate de coronavirus, însă în restul Chinei nu a mai avut loc niciun deces.
 
În total, 2.715 de persoane au murit în China din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.
 
În afara Chinei, numărul deceselor este de 48, astfel că numărul total la nivel global este 2.763: China - 2.715, Iran -15, coreea de Sud - 12, Italia - 11, Japonia - 5, Hong Kong - 2, iar Filipine, Franţa şi Taiwan au înregistrat câte un deces. 
 

Suspiciuni de coronavirus în România: peste 2.000 de persoane sunt monitorizate

Miercuri dimineaţă, 26 de persoane se află în carantină, iar 2.077 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Totodată, sunt în analiză la Institutul Matei Balş 32 de probe prelevate de la persoane care provin din zonele vizitate de cetăţeanul italian depistat pozitiv de autorităţile italiene.
 
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 137 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 (cele mai multe din Bucureşti – 44) cu privire la Coronavirus. Le recomandăm cetăţenilor să apeleze numărul de urgenţă doar dacă provin din zonele afectate sau au intrat în contact cu persoane care provin de acolo. Pentru informaţii utile, le recomandăm cetăţenilor să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Externe, Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. 
 
De asemenea, în cursul zilei de ieri, 25 februarie, au fost înregistrate două dosare penale privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, în cele două cauze fiind cercetate 4 persoane.
Referitor la cetăţenii români aflaţi în zonele afectate din Italia, precizăm că în regiunea Lombardia există aproximativ 200.000 de cetăţeni români, iar în regiunea Veneto aproximativ 120.000.
În legătură cu achiziţia de echipamente specifice, miercuri dimineaţă au fost depuse la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, 10 oferte pentru scanere termice, iar negocierile vor fi purtate în cursul acestei zile.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: