
Un nou tronson din Autostrada Transilvania va intra în lucru, pe teren fiind deja mobilizate trupe şi utilaje, anunţă Asociaţia Pro Infrastructura.
„Astăzi avem o veste bună. Cei de la UMB se
pregătesc să intre în teren săptămâna aceasta pe tronsonul Nădăşelu-Zimbor al
Autostrăzii Transilvania (A3). Am văzut deja mişcări de trupe şi utilajele vor
fi puse la treabă foarte curând, în anumite puncte ale şantierului”, scrie pe
pagina de Facebook a asociaţiei.
Nădăşelu şi Zimbor este un traseu de 30,06 km,
lotul vecin Zimbor-Poarta Sălajului de 12,24 km urmând să fie executat de acelaşi
constructor român.
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura solicită
antreprenorului şi autorităţilor din Compania Naţională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să
urgenteze procedurile birocratice şi tehnice (proiect, exproprieri, autorizaţie
de construire) pe toţi cei 42 de km ai autostrăzii care va tăia dealurile
transilvănene notorii pentru alunecările de teren.
În data de 4 septembrie 2020, Compania Naţională
de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a desemnat
câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia sectorelor de autostradă
Nădăşelu – Mihăieşti şi Mihăieşti - Zimbor. CNAIR a transmis atunci adresele de
comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca
obiect „Proiectare şi execuţie Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea,
Subsecţiunea 3A2: Nădăşelu - Mihăieşti (km 8+700-km 25+500) şi Subsecţiunea
3B1: Mihăieşti - Zimbor (km 0+000 - km 13+260)" .
Ofertantul desemnat caştigător este Asocierea
S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A.,
cu preţul de 1,39 miliarde de lei fără T.V.A. Durata contractului este de 36 de
luni, din care: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a
lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este 60 de luni.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: