Statul face cadou foştilor chiriaşi terenul aferent caselor naţionalizate de comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
case nationalizate

Statul face cadou foştilor chiriaşi terenul pe care se află casele naţionalizate de regimul comunist, în baza unei simple cereri, fără niciunfel de altă obligaţie, potrivit unei legi intrate luni în vigoare.

Începând de astăzi, chiriaşii care au cumpărat locuinţe în temeiul Legii nr. 112/1995 pot primi cadou de la stat şi terenul aferent, inclusiv curţile şi grădinile din jurul construcţiilor.

Este nevoie doar de o simplă cerere şi de dovada faptului că au devenit proprietarii locuinţei, terenul fiind în prezent în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi Comisiile judeţene de fond funciar vor emite titlul de proprietate în favoarea foştilor chiriaşi.

Acestea sunt prevederile Legii nr.87/2020 publicată în Monitorul oficial din 25 iunie şi intrată astăzi în vigoare.

„Iată cât de simplu va fi pentru unele persoane să obţină suprafeţe de teren cu o valoare considerabilă, ulterior vor putea chiar şi să construiască pe acele terenuri, în timp ce foştii proprietari poate încă mai sperau să obţină ceea ce nu se vânduse încă”, a informat Asociaţia pentru Proprietate privată.

Potrivit acesteia, numai la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti sunt încă nesoluţionate 21.219 dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dintr-un total de 43.252 dosare (potrivit informaţiilorpublicate pe site-ul acestei instituţii).

Cu alte cuvinte, în 18 ani doar jumătate (51%) dintre dosare au primit o dispoziţie de la această primărie, unele dintre ele ajungând în prezent la o altă coadă, la ANRP.

„Noua lege ar fi trebuit să impună o interdicţie de atribuire a terenului către fostul chiriaş dacă există notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluţionarea acestora. In legea nr. 18/1991 s-a păstrat doar referirea la cerererile formulate în temeiul legilor fondului funciar, terenurile respective să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane - litera c) a rămas nemodificată de legea intrată astăzi în vigoare.

Nici măcar un preţ derizoriu, aşa cum a fost în cazul înstrăinării construcţiilor nu li se mai cere!

Dragi chiriaşi, faceţi cerere şi veţi primi şi terenul! Nu degeaba se spune că trăim în ţara chiriaşilor şi a debitorilor! (şi pentru aceştia din urmă statul încearcă să suspende toate popririle).

Sigur, vor apărea voci care ne vor corecta, cu o rigoare juridică impecabilă, spunând că legea nou apărută nu se adresează chiriaşilor ci împroprietăriţilor în temeiul Legii nr.112/1995.

Aşa este, proprietarii caselor naţionalizate şi-au văzut imobilele nu numai furate de statul comunist, dar şi vândute după 1995, iar acum observă, neputincioşi, cum terenurile lor sunt DĂRUITE celor care stau în prezent în aceste locuinţe! Pentru dosarele lor de despăgubiri fie nu a fost timp, fie calculele demonstrează că nu ar mai putea să cumpere ceva similar cu banii primiţi de la stat”, scrie asociaţia punctând că „asta înseamnă, în România, protecţia dreptului de proprietate!”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite