Statul ar putea scoate la vânzare pachetul majoritar de acţiuni Tarom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român ar putea scoate la vânzare chiar şi pachetul majoritar de acţiuni al Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acţiunile operatorului aerian naţional nu este atractivă, a declarat Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„Tot ceea ce s-a discutat în afara angajamentelor au fost scenarii posibile. De exemplu, dacă la Tarom oferta de 20% nu este atractivă, vom relua cu un nou efort chiar până la pachetul majoritar. Sigur, pentru cele 20% calendarul e concret. FMI-ul a urmărit ca toate măsurile să aibă un calendar foarte precis, termene foarte precise, şi peste tot estimarea costurilor“, a spus declarat Septimiu Buzaşu, care s-a întâlnit sâmbătă la Ministerul Finanţelor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional“, a declarat Buzaşu la ieşirea cu membrii misiunii FMI în România.

Companii importante din Orientul Mijlociu şi din Asia sunt interesate de privatizarea TAROM, a declarat Septimiu Buzaşu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, la discuţiile cu reprezentanţii misiunii FMI, potrivit Agerpres.

„Privatizarea CFR Marfa şi a TAROM se va face, la fel şi managementul privat. Termenele au fost amânate pentru că dorim să facem privatizarea nu oricum, ci la cel mai bun preţ. De exemplu, pentru privatizarea TAROM suntem într-o perioadă de vacanţă, e şi Ramadanul, avem solicitari şi din Asia, din ţări arabe, aşa că am fost sfătuiţi de consultant să amânăm o lună de zile ieşirea pe piaţă, iar FMI a fost de acord", a explicat oficialul MTI.

Privatizarea TAROM urma să se finalizeze în iunie, iar în mai compania ar fi trebuit listată la bursă. Calendarul a fost prelungit până în noiembrie.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite