Statul a pierdut controlul în Adunarea Generală a Acţionarilor la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul a pierdut controlul în AGA de la Oltchim privind unele decizii, cum ar fi majorarea capitalului sau operarea de achiziţii, după ce compania germană PCC SE şi fondul britanic de investiţii Carlson Ventures au ajuns să deţină 31,3%.

"În AGA la Oltchim acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, este blocat în luarea anumitor deciziii, întrucât nu mai are împreună cu acţionari minoritari două treimi din voturi. De exemplu, pentru decizii ca majorarea capitalului sau achiziţii sau fuziuni, statul nu mai are necesarul de voturi", a declarat Constantin Roibu, directorul general al combinatului, citat de Mediafax.

Legea societăţilor comerciale prevede că "decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi".

De asemenea, pentru deciziile în adunarea generală extraordinară este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor care deţin cel putin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocarile următoare, prezenţa acţionarilor care controlează cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot.

Roibu spune ca s-a ajuns în această situaţie după ce PCC SE şi Carlson Ventures au ajuns să deţină împreună 31,3% din capitalul Oltchim.

El a arătat că Ministerul Economiei nu poate conta pe voturile celorlalţi acţionari minoritari, întrucât aceştia de cele mai multe ori nu participă la AGA, unii nu mai ştiu că au acţiuni la Oltchim, iar alţii sunt decedaţi şi nu se cunoaşte cine mai deţine titlurile.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile Oltchim.

PCC SE şi Carlson Ventures au anunţat, la 20 iunie, că acţionează concertat cu în vederea achiziţiei de acţiuni la Oltchim. PCC SE controlează direct 17,28% din acţiunile Oltchim, iar Carlson Ventures deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

De asemenea, PCC SE şi Carlson Ventures acţionează concertat cu doi directori din PCC, Wojciech Zaremba şi Adam Lamentowicz, şi un avocat al companiei înregistrate în Germania, Livia Constantinescu. Cele trei persoane deţin fiecare participaţii de 0,00145% din capitalul Oltchim.

"Onest ar fi ca PCC şi Carlson să cumpere acţiuni până la pragul de 33% şi să facă o ofertă publică", consideră Roibu.

PCC şi Carlson au precizat că nu doresc să facă o ofertă publică pentru preluarea Oltchim.

"Ambele companii, acţionând concertat, au convenit să nu depăşească pragul de 33% din acţiunile Otchim, care prin lege ar obliga PCC şi Carlson să facă o ofertă publică pentru acţiunile Oltchim", se arată într-un comunicat transmis vineri.

Roibu spune că l-a informat pe ministrul Economiei, Ion Ariton, despre situaţia creată, iar acesta i-a transmis că va "acţiona".

Potrivit lui Roibu, Ministerul Economiei ar avea nevoie de un pachet suplimentar de 3% din titlurile combinatului chimic pentru a-şi asigura voturile în adunarea generală extraordinară. Achiziţia acestui pachet ar costa aproximativ 5 milioane de euro la cotaţiile actuale.

Ministerul Economiei are în plan privatizarea Oltchim anul viitor.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite