Speriaţi de criza euro, islandezii se gândesc să adopte dolarul canadian
0Aflată într-un proces dificil de refacere economică, şi având la orizont adoptarea monedei unice europene, Islanda nu scoate din calcul alte posibile alternative. Una dintre acestea fiind o eventuală trecere de la krona islandeză la dolarul canadian.
Pe fondul îngrijorărilor privind viitorul monedei unice, pus sub semnul îndoielii de evoluţia imprevizibilă a crizei datoriilor suverane din Europa, mediul politic şi de afaceri islandez ia în calcul schimbarea monedei naţionale nu cu euro, ci cu o monedă considerată a fi mult mai de încredere. Ideea adoptării dolarului canadian a fost lansată la finele anului trecut de reprezentanţii Partidului Progresist din Islanda – partid liberal, aşezat la dreapta eşichierului politic, ce a obţinut la alegerile din 2009 circa 25% din voturi.
Otawa este pregătită să deschidă discuţiile
Potrivit unei informaţii apărute pe site-ul reţelei canadiene de televiziune CBC - Canadian Broadcasting Corporation însă, la nivel informal, discuţiile pe această temă sunt încă în derulare, şi sunt confirmate şi de economiştii locali. “Există o serie de entităţi conectate la mediul de business local care vorbesc despre adoptarea dolarului canadian” a declarat Olafur Isleifsson unul dintre profesorii de economie din cadrul Reykjavik University, într-un mail, răspunzând întrebărilor puse de jurnaliştii televiziunii canadiene. “Eu nu cred însă că asta este o alternativă realistă” a adăugat Isleifsson, susţinând că opţiunea naturală a Islandei este euro.
Ideea pare să beneficieze de o oarecare deschidere din partea autorităţilor canadiene. Potrivit postului de televiziune local RUV, într-un discurs pregătit pentru una dintre întrunirile pe această temă a Partidului Progresist, ambasadorul Canadei în Islanda, Alan Bones, spunea că, în cazul în care islandezii îşi doresc într-adevăr trecerea la dolarul canadian, autorităţile de la Ottawa sunt dispuse să deschidă discuţiile pe această temă.
Oficial, nimic despre adoptarea dolarului canadian
Este adevărat însă că Ministerul Afacerilor de Externe din Ottawa s-a delimitat ulterior de poziţia exprimată de Alan Bones, transmiţând presei un comunicat în care spunea că ambasadorul nu ar trebui să participe la întrunirea programată pentru ziua de sâmbătă, 3 martie. Mai mult, oficialii de la Ottawa au făcut precizarea că în cadrul unei astfel de întâlniri nu ar trebui să-şi aibă locul de fapt discuţii pe o temă atât de sensibilă şi complexă.
Potrivit postului de televiziune CBC, nu există încă informaţii publice cu privire la participarea ambasadorului Alan Bones la respectiva întâlnire, iar solicitările acestora de a li se transmite documentul cu discursul pregătit pentru a fi ţinut în faţa reprezentanţilor Partidului Progresist din Islanda, nu au primit nici un răspuns.
Slavador, Ecuador şi Kosovo, ca precendente
Potrivit economistului Douglas Porter de la Bank of Montreal, Islanda ar putea adopta moneda canadiană şi fără a avea un acord explicit sau tacit al oficialilor de la Ottawa. Ar putea efectiv cumpăra moneda canadiană (loonie – cum este cunoscută în argoul specific pieţelor valutare) de pe piaţa internaţională, pentru a o introduce în circulaţie în plan local. Asta ar putea pune o oarecare presiune în sensul aprecierii pe valuta canadiană.
Nesemnificativă însă, în condiţiile în care economia ţării cu doar 317.000 de cetăţeni reprezintă mai puţin de 1% din cea a Canadei. Iar precedentele Salvador şi Ecuador care în mod unilateral au trecut la dolar, şi Kosovo, care a adoptat în acelaşi fel moneda unică, arată că se poate face şi o astfel de trecere.