Situaţia financiară este un subiect tabu pentru 7 din 10 cupluri. România are cel mai mare procent de cupluri pentru care problemele financiare reprezintă un impediment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cupluri

Discuţiile pe temele financiare reprezintă un subiect tabu pentru 7 din 10 cupluri, iar cu cât nivelul venitului este mai mare şi studiile mai avansate, cu atât discuţiile şi deciziile luate împreună sunt mai reduse, arată datele raportului European al Plăţilor Consumatorilor, ediţia 2020.

Potrivit unui comunicat al Intrum România, situaţia financiară este un factor decisiv în continuarea unei relaţii sentimentale, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, în aceast context regîsindu-se mai degrabă persoanele cu vârste între 22 şi 37 de ani, cu studii şi venituri medii din mediul rural.

”Aceaste decizii sunt în corelaţie directă cu gradul de educaţie financiară al partenerilor. Astfel, 22% dintre femei şi 31% dintre bărbaţi simt că partenerul nu ia cele mai bune decizii financiare pentru cuplu, deoarece înţelegerea acestuia este limitată în ceea ce priveşte chestiunile financiare. 

Astfel, 1 din 4 cupluri are discuţii în contradictoriu cu partenerul doar atunci când vorbesc despre bani şi finanţe personale.”, transmit reprezentanţii Intrum România.

Conform acestora, comparativ cu alte celelalte ţări din Europa, în România se găseşte cel mai mare procent de cupluri pentru care problemele financiare reprezintă un impediment pentru o relaţie fericită. Astfel, 42% dintre respondenţii români cred că o mai bună gestiune a finanţelor în gospodărie le-ar îmbunătăţi relaţia. În acest clasament, România este urmată de Grecia (41%), Polonia (40%), Spania şi Portugalia (39%).

Pe de altă parte, 22% dintre partenerii din România declară că situaţia financiară a partenerului este ceea ce îi ţine împreună. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în tări precum Spania şi Portugalia, pe când în Ţările Baltice acest aspect nu este luat în considerare de către parteneri.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite