Sezonul turistic din România ar putea fi redeschis de la 1 mai. Cum se va putea călători în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock
Foto shutterstock

Ministrul Economiei şi Turismului, Claudiu Năsui, a declarat, joi, că este de dorit ca sezonul turistic din România să se deschidă la 1 mai, dar că acest lucru depinde de evoluţia epidemiologică, ţara noastră aflându-se în valul trei al pandemiei.

Potrivit ministrului, momentan, se discută despre un mecanism prin care statele să poată recunoaşte reciproc documentele care să permită călătoria – certificatul de vaccinare, testul negativ sau testul de anticorpi, transmite Digi24.

"Este vorba despre un mecanism prin care statele să poată recunoaşte reciproc aceste documente şi să nu mai trebuiască să facem formalităţi sau să întârzie oamenii la graniţă, mai ales pe partea de turism. Şi pe partea de turism care pleacă, dar şi care vine din unele state, lucru care ar ajuta foarte mult industria.”, a transmis Claudiu Năsui.

”Ce vrem să facem deocamdată e o recunoaştere bilaterală a documentelor, să fie mai uşor să treci, să arăţi documentele că ai fost vaccinat, că ai test negativ sau de anticorpi. Nu e discriminare, nu se adresează doar celor vaccinaţi. Cineva care n-a fost la vaccinare, poate a avut deja Covid sau are test negativ şi n-are o problemă să circule", a spus ministrul.

Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat că hotelurile vor fi pregătite să deschidă de 1 mai, dacă nu se întâmplă nimic mai dramatic.

"Aici e o problemă de infectări. Turismul de balneo şi munte se vinde destul de bine. Când apar aceste cifre, mai scade puţin. Pe litoral vânzarea merge bine. Înscrieri sunt. Trebuie să vedem ce se va întâmplă cu românii în străinătate, adeverinţa verde clarifica multe lucruri. Nu se blochează nimeni. E un document care atestă cum stai din punct de vedere al vaccinării, test, etc.”, a transmis Alin Burcea.

Potrivit acestuia, ţările care depind de turism vor da drumul acestui sector cu cele  trei forme de documente - certificatul de vaccinare, testul negativ sau testul de anticorpi.

”Săptămâna trecută, ministrul grec a anunţat că în Grecia se poate intra pe bază de vaccin, test, adeverinţă de imunizare, anticipând ce s-a discutat ieri. La fel şi bulgarii au anunţat. Acolo, patronatele se bat pentru a deschide din 29 aprilie. Toată lumea îşi doreşte turişti. Şi testele s-au ieftinit foarte mult. Portugalia s-a deschis, Spania a anunţat 19 mai. Ţările care depind de turism vor da drumul cu aceste trei forme. E clar că avem un viitor mai bun în această vară". 

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerea pentru certificatul digital de vaccinare, valabil la nivel comunitar, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19 şi va putea fi verificată în orice stat membru UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite